Până în acest moment, procesul în care este inculpat Emil Siegmeth a fost amânat de trei ori: o dată pentru că inculpaţii au solicitat o amânare pentru a-şi putea angaja apărători aleşi, a doua oară deoarece avocatul lui Siegmeth nu a putut fi prezent la şedinţă, iar a treia oară pentru că inculpaţii nu s-au prezentat la dezbateri. Ieri, la o nouă înfăţişare, Tribunalul Arad a declinat dosarul spre soluţionare, Judecătoriei.
Pentru că s-a ivit un conflict de competenţă în ceea ce priveşte dosarul Siegmeth, acesta a fost trimis la Curtea de Apel Timişoara care va trebui să decidă dacă va judeca Tribunalul sau Judecătoria Arad cauza.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!