aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Singura soluţie: un nou Spital Judeţean

Singura soluţie: un nou Spital Judeţean

la 15 October 2015 17:43

Singura soluţie: un nou Spital Judeţean

15 October 2015 17:43
O analiză realizată de către specialişti în sănătate, care au întocmit strategia pe sănătate a Aradului, arată că singura soluţie este construirea unui nou spital.
Scris de Alin Gherasim - O analiză realizată de către specialişti în sănătate, care au întocmit strategia pe sănătate a Aradului, arată că singura soluţie este construirea unui nou spital.

Trimite articolul

X

Stăm foarte rău în ceea ce priveşte infrastructura sistemului de sănătate în judeţul Arad. Deşi Consiliul Judeţean Arad a investit milioane de euro în reabilitări, moderniză, extinderi ale Spitalului Judeţean Arad, se pare că banii au fost aruncaţi în vânt. Asta nu o spunem noi, ci o echipă formată din specialişti care au întocmit Strategia de sănătate a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Specialiştii de care vorbim sunt Horea, fost director al DSP Alba, consilier în cadrul Ministerului Sănătății, expert în managementul serviciilor de sănătate, Dan Silaghi, cu experiență de 14 ani în elaborarea strategiilor de sănătate și analiză bază de date în cadrul Ministerului Sănătății al Canadei, consilier în cadrul Ministerului Sănătății în echipa care a elaborat Strategia Națională de Sănătate 2014-2020, Carlo Magri, cu o vastă experiență în analiză privind strategiile de sănătate și dotarea serviciilor medicale spitalicești în proiecte naționale și internaționale (România, Italia), şi Maria Szerac, CEO al companiei HOUSTON, una dintre marile companii din țară specializată în comunicare și evenimente medicale. Care a fost concluzia lor? Singura soluţie pentru Spitalul Judeţean Arad este construirea unui… alt Spital Judeţean.

E grav. Spitalul Judeţean Arad e praf. Nu este concluzia noastră, nici a miilor de bolnavi care ajung la unitatea medicală în fiecare lună. Este concluzia unor specialişti, plătiţi de Consiliul Judeţean Arad (CJA) pentru a întocmi o strategie pe sănătate privind judeţul Arad. Prezentarea celor care s-au ocupat de această strategie nu lasă loc de interpretări: nu prea există variante. De fapt, există una singură: un spital judeţean nou. Pentru că, altfel, orice tentativă de aducere pe linia de plutire a actualei unităţi medicale este sortită eşecului. Trebuie precizat că nu vorbim doar de clădirea de pe Calea Victoriei, ci de Spitalul Judeţean în ansamblul lui, cu toate secţiile pe care le are, împrăştiate în tot oraşul şi nu numai. Vorbim despre fostul Matern, despre fostul Municipal, despre secţia TBC sau secţia Infecţioase, vorbim despre clădiri aflate în paragină, în care nicio investiţie nu îşi mai are rostul, după cum spun specialiştii. Şi de ce nu îşi au rostul investiţiile? Pentru că, indiferent câţi bani bagă CJA în modernizare sau reabilitare, nu pot fi respectate standardele şi circuitele medicale.

„În afară de igienizare, nu ar mai trebui investit niciun leu în Spitalul Judeţean Arad. Nu are niciun rost. Singura soluţie pentru ca actul managerial şi cel medical să crească ar fi realizarea unui nou spital”, ne-a spus unul dintre specialiştii care au lucrat la această strategie pe sănătate. Acesta a şi explicat: se pierde foarte mult timp şi se pierd bani pe transportul bolnavilor între secţii, pe operaţii realizate cu mai mulţi specialişti. „Orice secundă în care medicul nu operează, iar blocul operator nu este funcţional înseamnă pierdere de timp şi bani. Pacientul ar trebui să primească un diagnostic pluri-disciplinar încă din momentul în care ajunge la spital. Adică vin medici de pe mai multe specializări şi se pune diagnosticul. În prezent, la Arad pacientul este purtat prin tot oraşul, între secţii, pentru a i se putea stabili diagnosticul”, a precizat unul dintre cei care au lucrat la strategie.

Se doreşte spital modular

Aceiaşi specialişti au identificat şi soluţia cea mai bună, ţinând cont de posibilităţile economice ale judeţului Arad. „Înţelegem foarte clar că nu există fondurile necesare pentru realizarea unui spital judeţean în viitorul apropiat. Tocmai de aceea am stabilit că cea mai bună variantă pentru judeţul Arad ar fi construirea unui spital modular. Adică, anul acesta se alocă o sumă de bani, iar cu acea sumă se ridică o parte de clădire în care va funcţiona o secţie. La anul o altă parte, o altă secţie, şi tot aşa până când va fi construit un nou spital. Odată realizată construcţia, garantăm că actul managerial şi cel medical vor fi superioare. Vor scădea cheltuielile şi va creşte şi satisfacţia pacienţilor. Pentru că, trebuie precizat, am realizat un sondaj în spital şi am aflat că peste jumătate dintre pacienţii internaţi sunt nemulţumiţi sau foarte nemulţumiţi de condiţii şi de actul medical”, susţin cei care au întocmit strategia pe sănătate.

Îmbunătăţiri şi la personal

Baza materială nu rezolvă toate problemele, aşa că trebuie „umblat” puţin şi la baza umană, la personalul medical care prea ne tratează cu lehamite, cu gândul la serviciul din privat şi la averile care se fac în privat. Tocmai în acest sens a fost stabilită o strategie pentru responsabilizarea personalului medical. „Pe termen scurt, ne-am propus să luăm o serie de măsuri. Una dintre acestea este să responsabilizăm mai mult şefii de secţie, să verificăm modul în care sunt realizate procedurile medicale, să încercăm să reducem din cheltuieli şi să creştem calitatea actului medical. Aşa că ne-am propus ca fiecare şef de secţie să fie responsabil de bucata lui, să răspundă pentru lucrurile care se întâmplă pe secţia lui”, a anunţat Adrian Ţolea, vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al CJA. „Da, aşa este, fiecare şef de secţie să aibă «propriul spital» în Spitalul Judeţean. Să poată fi tras la răspundere, să răspundă pentru pierderile de timp şi bani, să coordoneze medicii şi asistentele din subordine”, a menţionat şi doctorul Mihaela Szerac, care a participat la realizarea strategiei. Dacă este să ne luăm după declaraţii, viitorul spitalului sună bine. Dar parcă am mai auzit de sute de ori vorbe despre cum va fi mai bine, dar nu s-a schimbat nimic. Totuşi, le dăm credit celor care anunţă că situaţia sănătăţii arădene se va schima şi aşteptăm rezultate.

Mergem pe Oncologie

Cancerul este boala care se află pe locul doi în judeţul nostru din punct de vedere al mortalităţii. Aşa că Oncologia trebuia să se regăsească în strategia pe sănătate a judeţului nostru. CJA a anunţat, prin vocea lui Adrian Ţolea, că proiectul strategic al Aradului pe fondurile transfrontaliere nerambursabile pentru anii care urmează este investiţia într-un centru de Oncologie. 12 milioane de euro ar trebui să înghită acest proiect, bani europeni nerambursabili. „Acest centru ar putea fi baza spitalului modular pe care vrem să îl construim. Aşteptăm doar să vedem normele de implementare, ce ni se permite să facem cu banii primiţi de la Uniunea Europeană şi ce nu ni se permite”, a spus Ţolea.

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
judetean ,
nou ,
sanatate ,
solutie ,
spital ,
strategie
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Hai Cup revine la Arad cu ediția a 18-a
    2
    Şapte cluburi au fost premiate
    3
    Locul de joacă din zona Parcului Europa se închide temporar
    4
    Curent de la soare pentru Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaș
    5
    Avansări în grad la Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad
    6
    Trei morți și 15 răniți în urma unei explozii într-o cafenea din Moscova
    7
    Toate „tunurile” pe FC Voluntari!
    8
    „Nu are 18 ani” vs. „Nu se poate șterge cu buretele”
    9
    Centrala nucleară Paks din Ungaria, ar putea rămâne oprită mai multe săptămâni
    10
    Sepsi nu a fost Csikszereda!

    Local

    Curent de la soare pentru Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaș
    Consiliul Județean a dat un vot în regim de urgență, pentru un sistem modern de stocare a energiei verzi la Spitalul de psihiatrie Căpâlnaș.

    Local

    POLITIC. Dorian Curcanu, consilier USR Arad: „În sfârșit avem PUG”
    Consilierul USR Arad, Dorian Curcanu, a transmis că noul PUG al Aradului „stabilește direcția în care orașul se va dezvolta în următorii ani”.

    Advertorial

    Comunicat de presă de finalizare

    Local

    Un nou an academic la UVVG: o comunitate care începe împreună

    Local

    Municipiul Arad are PUG, după 30 de ani!
    De marţi, 29 septembrie 2026, municipiul Arad are un nou Plan Urbanistic General. Documentul a fost aprobat în unanimitate de Consiliul Local. 1

    Mapamond

    Parlamentarii Republicii Moldova, din opoziție, au demarat procedura de suspendare a președintei Maia Sandu
    Un grup de parlamentari ai opoziției din Republica, în frunte cu fostul premier Ion Chicu, a inițiat, marți, procedura de suspendare din funcție a președintei Maia Sandu. 1

    România

    Poliția de Frontieră ar putea intra în structura Poliției Române. Ce se întâmplă mai departe cu Poliția Locală
    Ministerul Afacerilor Interne ar urma să treacă printr-o reorganizare amplă, potrivit Programului de Guvernare 2026–2028 propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Printre principalele măsuri se numără reunirea mai multor structuri de ordine publică, schimbarea rolului Poliției Locale și simplificarea serviciilor oferite cetățenilor.

    Local

    GALERIE FOTO
    Preoţi noi, la Iosăşel şi Revetiş
    Ceremoniile de instalare au avut loc duminică, în prezenţa a numeroşi preoţi, oficialităţi şi credincioşi.

    Local

    Fără apă caldă, miercuri
    CET Hidrocarburi anunţă sistarea furnizării energiei termice pentru apă caldă de consum.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.