NĂDLAC. Într-o ţară din Spaţiul Schengen: acolo voiau să ajungă doi sirieni. Şi pentru că nu aveau viză, au plătit 100 de euro fiecare unui cetăţean bulgar pentru a-i ascunde în maşină şi a-i trece frontiera. La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, autorităţile i-au descoperit pe cei doi migranţi. „La controlul specific, comportamentul şoferului – agitaţie, nelinişte – a trezit suspiciuni lucrătorilor noştri, fapt pentru care au procedat la efectuarea unui control fizic asupra maşinii. Cu această ocazie, poliţiştii de frontieră au descoperit, sub podeaua autoturismului, un locaş special amenajat, în care erau acunse două persoane de sex masculin. Şoferul şi cei doi bărbaţi au fost conduşi la sediul sectorului pentru verificări şi cercetări. Astfel, a rezultat faptul că persoanele descoperite ascunse sunt cetăţeni sirieni, în vârstă de 21 respectiv 24 de ani, care doreau să ajungă în spaţiul Schengen la familie. Aceştia au declarat că nu pot preciza cu exactitate locul unde s-au îmbarcat în autoturism, iar şoferului bulgar i-au dat suma de 100 euro fiecare pentru a-i duce într-o ţară din spaţiul Schengen”, a declarat comisarul şef Iancu Daniel din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad. Pe numele celor doi sunt au fost întocmite acte pentru infracţiunea de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, în timp ce bulgarul este cercetat pentru trafic de migranţi. De asemenea, maşina cu care au fost transportaţi sirienii a fost indisponibilizată la sediul poliţiei de frontieră.
Sirieni ascunsi sub podeaua masinii pentru a trece ilegal frontiera
Doi sirieni au fost găsiţi de poliţiştii de frontieră de la Nădlac, ascunşi sub podeaua unui autoturism cu intenţia de a ieşi ilegal din ţară.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!