Accidentul a avut loc duminică seara. Un bărbat de 67 de ani și soția lui de 60 de ani și-au găsit sfârșitul după ce un autoturism marca Opel i-a spulberat în timp ce traversau regulamentar strada. Din primele cercetări s-a stabilit că șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice, la testarea cu aparatul etilotest polițiștii au descoperit că avea o alcoolemie de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Soferul implicat in accidentul din Pancota, arestat
Arad. Luni, pe numele conducătorului auto care a provocat moartea celor doi soți, la o trecere de pietoni din centrul orașului Pâncota, a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Potrivit informațiilor obținute, polițistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, un pistol Beretta, în care se afla un singur glonț.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.
România
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.
România
Fermierii vor putea achiziționa motorină la preț redus, fără accize și TVA, pentru lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență lansat vineri în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Mapamond
Kremlinul a admis vineri că un oligarh, cel puțin, s-a oferit să finanțeze războiul din Ucraina, la o reuniune cu ușile închise cu președintele rus, Vladimir Putin, care, conform presei independente, ar fi cerut donații pentru a putea continua campania militară, în contextul creșterii deficitului bugetului public, relatează agenția EFE.
Local
În cadrul activităților organizate în Săptămâna Altfel, preșcolarii de la Grădinița Little Star au „gustat” viața de școlari.
Local
Evenimentul e programat pe 1 aprilie, ora 15, în Sala Ferdinand şi online. Pot participa toţi cei interesaţi.
1
Mapamond
Gardienii Revoluției din Iran au anunțat vineri că au forțat trei nave portcontainer să se întoarcă din drum în strâmtoarea Ormuz, declarând că această cale navigabilă strategică este de acum închisă navelor care vin dinspre sau se îndreaptă spre porturi având legătură cu „inamicul”, relatează AFP și Reuters.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!