„Arătăm astfel că privim lucrurile în folosul comunităţii în slujba căreia suntem. Revoluţia bunului simţ, doar clamată de preşedintele interimar, pe noi chiar ne obligă să ne onorăm blazonul. Evenimentele gândite şi în acest an vor surprinde toate gusturile şi se vor desfăşura în toate cartierele. Resursele sunt asigurate de la nivelul administraţiei locale, aşa că de la centru nu ni se mai pot tăia sumele. Există premisele ca Zilele Aradului să fie iar o manifestare reuşită, mai ales că e gândită pentru noi, pentru comunitate”, a declarat deputatul Lucian Riviş Tipei, care alături de echipa Colegiului 1 este implicat în organizarea activităţilor care vor avea loc în colegiul său. „Pe grădişteni îi invit vineri, 17.08, de la ora 19,30 la un spectacol folcloric de ţinută care va avea loc în zona blocurilor de pe Petru Rareş, iar pe micălăceni îi aştept în data de 18.08 în Parcul 23 August, de la ora 18,30 la un concurs de tăiat buşteni, iar după aceea la un inedit spectacol folcloric. Ne vedem în cartiere”, a declarat Tipei.
Spectacole in Micalaca si Gradiste
Reactualizat la:
ARAD. Deputatul Lucian Riviş Tipei îşi manifestă satisfacţia că „tulburările recente de pe scena politică a României nu au afectat iremediabil comunităţile locale în ceeea ce priveşte activitatea curentă. Iată că la Arad stau să înceapă Zilele Aradului, manifestare devenită deja tradiţie” .
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!