ARAD. În urmă cu mulți ani am fost, pentru o scurtă vreme, coleg întru dăscălie cu învățătorul Gheorghe Șuber, la școala din Groșeni (comuna Archiș).
Era, întotdeauna cu zâmbetul pe buze, pasionat de profesia sa dar și un admirator împătimit al artei populare. Îmi amintesc cum se entuziasma când vedea o broderie frumoasă sau o cipcă, lucrată cu migală, la geam și câte laude aducea gospodinei care le-a făcut. Însă nu am știut că este și un pasionat culegător de folclor (pe vremea aceea, când în sat nu ajunsese curentul electric, se păstraseră multe obiceiuri: se mai țineau șezători, iar hora de duminică se repecta cu sfințenie…)
De aceea am rămas surprins, zilele trecute, când am primit, prin poștă, o cărticică semnată de dascălul Gheorghe Șuber, intitulată „Strigături”. În „Cuvântul înainte” – semnat de prof. Nicolae Sebeșan – aflăm că „în patruzeci și patru de ani de activitate, ca învățător și director de școală, printre multiplele obligații școlare, culturale și sociale, a găsit timp să noteze destule din bogata și inepuizabila zestre a sufletului românesc manifestată prin atâtea forme”. Și un exemplu sunt aceste „Strigături” (culese, în special, de la hora țărănească dar și de la nunți și chiar botezuri). Prin ele se exprima bucuria jocului (în esență bucuria de a trăi) – „Cine-a-nceput horile/Meargă-n rai cu florile/Cine-a-nceput jucu-n lume/Aibă numai zile bune” – dar se și ironizau unele apucături ale semenilor, precum beția – „Are tata doi feciori/Mândri ca și două flori/ La lucru nu se urnesc/Numai beau și chefuiesc” – lenea – „Mândra care-o am acuma/ harnică îi bat-o vina/C-o luat de jos o prună/Și-o zăcut o săptămână” – curvia – „Așa zice popa nost’/Să nu meri la fete-n post./ Preuteasa zice-așa:/ Haideți și la fata mea/Și la mine de-ți putea”. Desigur nu erau uitate nici prostia, înfumurarea, fălășenia, trufia – pentru că, așa cum crede prof. Nicolae Sebeșan, „strigăturile și zicalele populare spuse la joc, la șezători sau cu alte ocazii, sunt corespondentul, cu nimic mai prejos, al epigramei culte”.
O cărticică mică dar bogată, pentru că în ea este adunat – șlefuit în timp în adevărate bijuterii satirice -, sufletul țăranilor de la poale de Codru: din satul său natal, Tăgădău, ori din Beliu, Groșeni, Bochia, Nermiș, Archiș, Hășmaș…O culegere care trebuie păstrată alături de alte nestemate din lada de zestre a folclorului autentic.
„Când ești mare și bogat/Prietenii la ușă-ți bat/ Când ajungi la sărăcie/Nime-n lume nu te știe”
Citiți principiile noastre de moderare aici!