„Cu tot respectul, domnule Bîlcea, însă în primul rând: creșterea tarifului rovinietelor se va face doar la mașini de mare tonaj, întrucât s-a impus printr-o directivă europeană încă din data de 01 martie 2014. Aceste lucruri s-au amânat, iar din cauza aceasta există riscul deschiderii procedurii de infringement împotriva României. Măsurile sunt susținute de explicaţiie detaliate ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, printr-un comunicat public, cu documentele aferente atașate. Și în al doilea rând: inflația nu se poate produce în România, în momentul de față, întrucât au crescut și salariile, iar drept urmare, nu există riscul ca <<produsele să rămână pe raft>>. Chiar sunt dezamăgită de lipsa de pregătire și de faptul că aceste aspecte sunt expuse chiar de Vicepreședintele Consiliului Județean Arad”, afirmă Ingrid Iordache, preşedintele TSD Arad.
„Sunt dezamăgită de pregătirea lui Sergiu Bîlcea”
„Sunt dezamăgită de pregătirea lui Sergiu Bîlcea”
Preşedintele TSD Arad, Ingrid Iordache, a reacţionat la acuzele vicepreşedintelui CJA Sergiu Bîlcea cu privire la evoluţia preţului rovinietelor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
1
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Local
Lucrările de asfaltare de pe Calea Radnei și bulevardul Iuliu Maniu s-au încheiat. Șoferii scapă de restricțiile care au îngreunat circulația în ultimele săptămâni.
Local
Un tânăr de 18 ani a ajuns la spital, joi după-amiază, în urma unui accident rutier produs între localitățile Beliu și Comănești. Victima a fost găsită în stare de inconștiență, dar cu semne vitale.
Local
Cei patru polițiști de frontieră implicați în dosarul de luare de mită instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au fost reținuți pentru 24 de ore.
ARADON Sport local
ZĂBRANI. În organizarea Asociaţiei Sportive Proactivi pentru Viitor Arad, în parteneriat cu Domeniile Mairovitz din Zăbrani (director Eugen Mairovitz), Primăria Zăbrani şi Centrul Cultural Judeţean Arad, sâmbătă, 7 noiembrie, ora 10,30, are loc etapa a treia a Crosului Cetăţii, ediţia 7, ultima din acest an.
Local
Acestea sunt repartizate în 19 zone care acoperă întreg municipiul Arad.
ARADON Sport local
Naţional Sebiş reprezintă judeţul Arad la turneul organizat de Academia Gherasim Olar.
Local
Târgul se va desfăşura în perioada 14 noiembrie 2026 – 10 ianuarie 2027 în Piața Catedralei, Parcul Reconcilierii și platoul din fața Palatului Administrativ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!