Este vorba, mai exact, despre 358 de misiuni desfăşurate de subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad, singure sau în cooperare cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă ale localităţilor din judeţ şi de SMURD. 21 dintre misiuni au fost pentru stingerea incendiilor, 11 au fost misiuni pirotehnice, 6 au fost misiuni de asistenţă a persoanelor, 303 de misiuni au fost pentru acordarea asistenţei medicale prespitaliceşti de tip SMURD, iar 14 au fost alte intervenţii. Din totalul misiunilor, 278 au fost executate de către subunităţile profesioniste singure, 3 în cooperare cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă. Acestea au intervenit în 78 de cazuri, toate fiind ale modulelor SMURD din Nădlac şi Vinga (36 Nădlac, 41 Vinga). În cursul intervenţiilor SMURD au fost asistaţi 274 de adulţi şi 39 de copii. „Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul inspecţiei de prevenire au efectuat, în luna octombrie, 175 de controale pe timpul cărora au fost aplicate 83 amenzi în cuantum de 74.105 lei. De asemenea, au fost executate exerciţii de alarmare publică în 10 şcoli din municipiu şi judeţ şi s-au promovat campaniile naţionale «RISC» şi «FOC». Totodată, în cooperare cu subunităţile de intervenţie au fost executate exerciţii lunare planificate cu forţe şi mijloace în teren la anumiţi operatori economici”, a declarat căpitanul George Pleşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
Sute de intervenţii ale pompierilor şi ale SMURD în Arad
Sute de intervenţii ale pompierilor şi ale SMURD în Arad
Sute de intervenţii ale pompierilor şi ale SMURD au avut loc în luna octombrie, în judeţul Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!