Incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, fără răniţi. La volanele celor două autoturisme – unul marca VW Golf, iar celălalt un Audi – se aflau două tinere, una de 25 de ani, iar cealaltă de 30 de ani. Din informaţiile pe care le deţinem, coliziunea a avut loc după ce unul din autoturisme a ieşit din cartierul Via Carmina şi nu a acordat prioritate de trecere celuilalt autoturism care circula pe DN 7.
Tamponare pe DN7, între Vladimirescu şi Arad
Tamponare pe DN7, între Vladimirescu şi Arad
Tamponare, miercuri dimineaţa, pe drumul naţional 7, mai exact între Arad şi Vladimirescu, acolo unde două autoturisme au intrat în coliziune.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
FCC UAV Arad a revenit bine după pauză, dar n-a fost suficient să învingă Rapidul.
România
MApN: O dronă deviată de apărarea antiaeriană ucraineană s-a prăbușit în România, la 4 km de graniță
O dronă militară a pătruns 4 kilometri în spațiul aerian național și s-a prăbușit în apropierea localității Parcheș, după ce a fost deviată de apărarea antiaeriană ucraineană, informează, joi, Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Mapamond
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
2
Mapamond
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.
Mapamond
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!