Tânăra a fost depistată de poliţiştii de frontieră de la frontiera Nădlac de pe autostradă încercând să iasă din ţară. „La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania, cetăţeanul român Alexandra C., în vârstă de 20 de ani, din judeţul Timiş. Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele tinerei era emis mandat european de arestare de către autorităţile germane, pentru săvârşirea unei infracţiuni contra proprietăţii în Germania. Alexandra C. a fost predată unei echipe operative din cadrul IPJ Arad în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, au precizat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.
Tânără din Timiş, urmărită internaţional, prinsă la frontiera Nădlac
Tânără din Timiş, urmărită internaţional, prinsă la frontiera Nădlac
Infracţiuni contra proprietăţii. Aceasta este infracţiunea pentru care pe numele unei tinere în vârstă de 20 de ani, din judeţul Timiş, autortăţile germane au emis un mandat european de arestare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Cele două persoane reținute pentru 24 de ore joi, în urma perchezițiilor din dosarul celor peste 4 milioane de țigări de contrabandă confiscate de polițiști, au fost arestate preventiv vineri.
Local
Pădurile de pe raza județului Arad vor fi administrate de o direcție regională cu sediul la Oradea.
Local
Fostul ministru al Agriculturii și fostul director adjunct al Direcției pentru Agricultură Arad și-au aflat sentința.
Local
Un bărbat de pe strada Șezătorii din Arad, care a vândut de trei ori substanțe interzise unui colaborator al DIICOT-ului, a fost trimis în judecată de Tribunalul Arad.
Mapamond
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel vineri la încetarea imediată a războiului din Iran, au consemnat AFP și dpa.
1
România
Analiza agenției de evaluare financiară Moody's confirmă faptul că România deține o economie stabilă și un grad de dezvoltare care ne oferă o poziție competitivă în regiune, în contextul măsurilor de reducere a deficitului bugetar și de susținere a investițiilor, afirmă ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
1
România
Agenția de evaluare financiară Moody's Ratings a finalizat o analiză periodică a ratingurilor României, inclusiv a ratingului pe termen lung Baa3, cu perspectivă „negativă”, precizând că această perspectivă reflectă riscurile semnificative de implementare legate de programul ambițios de consolidare fiscală al Guvernului de la București.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!