A fost, în fapt, prima acţiune din cadrul unui proiect care se va derula la nivel naţional, sub titulatura „365 de zile de sărbătoare”. Lunar, va fi identificată câte o familie nevoiaşă, cu copii, care va fi ajutată să-şi rezolve cele mai stringente nevoi, nu doar haine şi alimente, ci, în măsura posibilităţilor, aparatură electrocasnică, aragaz, maşi nă de spălat etc. Lucru pentru care tinerii vor căuta sponsori dornici să ajute, punctual. „Acţiunea este menită nu doar să-i ajute pe cei aflaţi în dificultate, ci, mai ales, de a-i face pe români să conştientizeze că nu doar de Paşti şi de Crăciun trebuie să fim milostivi, ci vrem să dezvoltăm simţul compasiunii, ca o calitate permanentă, mai ales în rândul tinerilor”, au explicat organizatorii acestei prime acţiuni, pe care au realizat-o exclusiv pe cont propriu, fiecare tânar liberal reformator contribuind în limita posibilităţilor.
Tineretul liberal reformator a demarat proiectul „365 de zile de sărbătoare”
ARAD.Organizaţia de tineret a Partidului Liberal Reformator, filiala Arad, a fost în vizită la o familie monoparentală- o mamă cu un copil cu handicap , care trăiesc dintr-o indemnizaţie de 78 lei- unde au donat ajutoare constând în haine şi alimente.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Răzvan Anghel (senator USR Arad) consideră că noul Guvern Niculescu „riscă să oprească reformele începute în ultimul an”.
Mapamond
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.
România
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.
România
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.
Local
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
Local
Peste 1.300 de paciente au beneficiat, de la începutul anului, de ecografii mamare și mamografii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În luna dedicată conștientizării cancerului de sân, medicii atrag atenția asupra importanței controalelor preventive și a depistării precoce a bolii.
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat marți că se va apuca „imediat de treabă”, în cursul serii urmând să aibă loc prima ședință de guvern.
Local
Peste 475 de tone de deșeuri au fost descoperite de polițiști și comisarii Gărzii de Mediu în municipiul Arad, pe o proprietate de pe strada Dumbrava Roșie.
1
Evenimente
Palatul Cultural va găzdui, sâmbătă, 24 octombrie, Balul Comunității Arădene, un eveniment dedicat recunoașterii excelenței și promovării valorilor culturale și umane. Printre invitații de marcă se numără criticul de artă Radu Varia și cosmonautul Dumitru Prunariu. Seara va include și un program artistic special, intitulat „Simfonia Dorului Românesc”.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!