„Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materii ce pot afecta atât sănătatea umană, cât și funcțiile ecosistemelor, o ofensivă a omului modern asupra mediului, motiv pentru care organizația de tineret ALDE Arad prezintă o alternativă ce constă în înlocuirea autovehiculelor cu bicicleta. Pentru a susține acest lucru, noi, tinerii din Alianța Liberalilor și Democraților, ne-am propus să străbatem o mare parte din țară transportând două ștafete, una reprezentând mediul și o a doua specifică domeniul energetic. În data de ,15.05.2018 , stafeta a ajuns în judeţul Arad, unde a fost preluată de preşedintele TLDE Liviu Tuturici, iar următoarea oprire va fi Timisoara”, se arată în Comunicatul organizației de tineret.
Tinerii de la ALDE Arad au preluat ștafeta
Tinerii de la ALDE Arad au preluat ștafeta
Sub deviza „Împreună pentru un mediu mai curat”, organizația de tineret ALDE Arad dorește „să pedaleze pentru un viitor fără poluare”, în cadrul unei inițiative la nivel național.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Castelul Mocioni din Bulci, aflat în proprietatea Municipiului Arad și nefolosit ca unitate sanitară de 15 ani, ar putea primi o nouă destinație. Consiliul Local este chemat să își dea acordul de principiu pentru transformarea monumentului istoric într-un centru multifuncțional, însă decizia finală depinde de aprobarea Ministerului Sănătății.
Local
Senatorul Răzvan Anghel vorbește despre amendamentele propuse de PSD și AUR, care pun în pericol PNRR.
România
Guvernul a adoptat vineri cadrul legal necesar pentru ca C.N.T.E.E. Transelectrica S.A., prin Dispecerul Energetic Național, să poată dispune, până la data de 31 august, o serie de măsuri de siguranță dacă evoluția Sistemului Electroenergetic Național o va impune.
România
Alocările bugetare guvernamentale pentru cercetare și dezvoltare (GBARD) la nivelul Uniunii Europene s-au situat anul trecut la 288,9 euro pe locuitor, o creștere de 57,7% față de 2015 (183,2 euro pe persoană), arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Advertorial
Carbenta Com - susține performanța în sport!
Local
Senatorul PNL Glad Varga anunță că Strategia pentru Biodiversitate nu impune noi interdicții fermierilor sau mediului de afaceri.
ARADON Sport local
ARAD. Două săptămâni ne desparte de startul sezonului fotbalistic 2026-2027 în Liga 4-Mavros.
Local
Unitățile administrativ-teritoriale care nu s-au înrolat în platforma ghiseul.ro ar putea rămâne fără bani de la stat.
2
ARADON Sport local
SÂNTANA. Antrenorul Adrian Abrudean a decis să nu stea doar în juniorii Vlad Trif și David Parasca între buturi, apelând la experimentatul Victor Gârlea (31 de ani).
Citiți principiile noastre de moderare aici!