Pe primul loc este Constantin Ostaficiuc, candidatul Timişului, iar cel al Aradului, Lucian Riviş Tipei, pe doi. Deasemenea, datorită faptului că judeţul Caraş nu a nominalizat pe nimeni, arădeanca Oana Moldoveanu a intrat şi ea pe listă, pe locul cinci. Chiar dacă Lucian Riviş Tipei este pe locul doi, protocolul prevede că, în caz că Ostaficiuc nu va fi nominalizat pe lista centrală cel puţin pe locul cinci se va retrage, astfel ca lui Tipei să-i fie asigurat locul şase pe lista naţională, susţine Seculici. Adică, exact locul pe care l-a avut Aradul şi la alegerile precedente, în virtutea poziţiei de cea mai puternică organizaţie din ţară, pentru Iosif Matula. Evident, este vorba despre propunerile regiunii vest, dar lista finală va rămâne la latitudinea BPN.
Tipei are asigurat locul unu pe regiune
Reactualizat la:
ARAD. În urma întâlnirii pe regiune de la Timişoara, de sâmbătă, la care a participat Gheorghe Seculici, liderii organizaţiilor PDL din judeţele Arad, Timiş, Caraş şi Hunedoara au alcătuit lista cu cele cinci propuneri de candidaţi la alegerile europarlamentare care va fi susţinută la Bucureşti, la BPN.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite.
2
Mapamond
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.
Local
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.
Local
Ucrainenii de la Automagistral Pivden, care au prins un contract pe Drumul Expres Arad-Oradea, anunță că lucrările încep la primăvară.
2
Local
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.
Local
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare.
1
Local
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
5
Citiți principiile noastre de moderare aici!