Perdelele au fost plantate, la sfârşitul lui 2013, pe marginea drumului judeţean care leagă localităţile Semlac-Şeitin şi Nădlac, un drum afectat de zăpada viscolită în fiecare iarnă. Autorităţile judeţene vor continua programul şi în 2014 cu alte patru tronsoane de drumuri judeţene pe aproximativ 21 km. Guvernul USL are legislaţia funcţională, lăsată de Guvernul anterior cu tot cu “Programul de prevenire a înzăpezirii șoselelor” pentru drumurile naţionale, dar ce alege să facă? Ce face de când e la cârma ţării: împovărează autorităţile locale cu atribuţii şi schimbă pe legi. În timp ce Aradul are deja plantate perdele de protecţie, Guvernul Ponta abia demarează marea operațiune după ce a modificat iarăşi legislația dându-i mână liberă vicepremierului Liviu Dragnea să transfere operațiunea de plantare la consiliile județene. Guvernul Ponta bate pasul pe loc în timp ce Aradul îşi face treaba pentru cetăţenii săi”.
Traian Igas: "Aradenii sunt, din nou, cu un pas inaintea guvernantilor!"
ARAD. Senatorul Traian Igaş arată că „Aradul este cu un pas în faţa Guvernului şi în ceea ce priveşte pregătirile pentru iarnă. Mă refer la un proiect unic în România, desfăşurat la Arad de către Consiliul Judeţean care a investit din bani proprii în perdele de protecţie încă din anul 2013.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Președintele Chinei, Xi Jinping a declarat joi, de la Casa Albă, că Beijingul și Washingtonul au o „responsabilitate istorică” pentru progresul uman și trebuie să-și „consolideze comunicarea”, la începutul vizitei sale de stat în SUA, relatează AFP.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a primit joi, la Palatul Victoria, o delegație a agenției internaționale de rating financiar Standard & Poor's, aflată la București în contextul procesului de evaluare periodică a evoluțiilor economice și fiscale ale României.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, la Craiova, întrebat care ar fi formula optimă pentru constituirea unei majorități în vederea formării unui nou guvern, cu un premier desemnat din rândul PSD, că în eventualitatea în care ar fi nominalizat de șeful statului pentru funcția de premier ar avea discuții „cu toată lumea”.
1
România
Cântărețul și fostul preot Cristian Pomohaci este acuzat de procurorii DIICOT că a produs și distribuit, prin intermediul unor aplicații online, fotografii și înregistrări video în care apare întreținând acte și raporturi sexuale cu minori, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
1
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 24-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins o propunere a omologului său rus Vladimir Putin de a purta discuţii la Moscova despre încheierea războiului, afirmând că ar ajunge în capitala rusă doar pe „o rachetă”, ca răspuns la întrebările insistente lansate de un jurnalist rus în marja Adunării Generale a ONU de la New York, relatează joi dpa.
1
Advertorial
Există femei care intră într-o cameră și atrag privirile fără să spună un cuvânt. Stilul lor pare firesc, aproape neeforturat, dar cei care știu să privească înțeleg că în spatele acestei aparente simplități stă o alegere deliberată - cea a pantofului potrivit.
România
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!