Primul accident a avut loc pe autostrada Arad-Nădlac. Şoferul unui TIR a observat prea târziu intrarea într-o parcare şi a frânat brusc. Bărbatul ce conducea, din spate, un microbuz marca Mercedes înmatriculat în Ungaria – este vorba despre un cetăţean chinez – nu a mai putut evita impactul şi a lovit cu partea din dreapta autovehiculului remorca autotrenului. Soţia sa, aflată pe scaunul din dreapta, a ajuns la spital cu fracturi la picioare.
O oră mai târziu, pe DN7, şoseaua care leagă Aradul de vechiul Punct de Trecere a Frontierei Nădlac, un tânăr care se afla la volanul unui autoturism marca Skoda a intrat în depăşirea a două autoturisme şi s-a izbit de un TIR ce rula din sens opus. Afară era ceaţă densă, iar vizibilitatea extrem de scăzută. „A intrat în triplare. A avut două maşini în faţă şi m-am trezit cu el în faţă, la 50 de metri. Nu am mai putut să îl evit! M-am băgat în şanţ cât am putut şi a intrat şi m-a acroşat”, a povestit şoferul TIR-ului care a încercat să evite impactul.
Din cauza accidentului – pe ambele sensuri de mers – s-au format cozi de maşini.
Câţiva metri mai încolo şi câteva minute mai târziu, tot între Pecica şi Nădlac, un camion încărcat cu lemne, care aştepta primul în coloană deblocarea drumului din cauza accidentului, şi-a reluat drumul. A trecut de accident, când, din sensul opus vede un alt autoturism, oprit pe sensul său de mers. Şoferul aflat în maşină nu a observat, din cauza ceţii, coloana oprită la accident, a frânat brusc şi a ajuns pe contrasens, în faţa camionului, intrând în coliziune cu mastodontul.
Din cauza accidentelor, circulaţia pe DN 7, între Pecica şi Nădlac, a fost îngreunată mai bine de o oră.
Trei accidente pe autostradă şi pe DN 7 în 2 ore
Trei accidente pe autostradă şi pe DN 7 în 2 ore
Reactualizat la:
În mai puţin de două ore, trei accidente au avut loc, vineri dimineaţa, în judeţul Arad, toate din cauza ceţii şi a neatenţiei la volan. Două dintre ele - trase la indigo - au avut loc la câteva minute unul de altul la o distanţă de câţiva metri.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
1
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!