Duminică a fost ultima zi în care cei care doreau să intre în competiția pentru funcția de inspector şcolar general puteau să îşi depună dosarele la sediul IŞJ Arad. Trei candidați vor merge la Bucureşti pentru a susține cele trei probe: Anca Stoenescu, profesor de limba română şi director al Colegiului de Industrie Alimentară, Corneliu Toma, profesor de matematică şi fost lider sindical la Liceul de Arte şi actualul inspector şcolar general, Claudius Mladin. Examenele vor începe din data de 27 iulie. Prima probă va fi examenul scris de tip grilă urmată de proba de interviu şi de cea a CV-ului. La fiecare dintre ele candidații trebuie să obțină minim 7 pentru a putea promova.
Trei pentru şefia IŞJ
Cele mai citite știri
Local
Consiliul Județean Arad va găzdui joi, 5 noiembrie, o dezbatere cu o temă foarte importantă și, mai ales, de actualitate: siguranța digitală.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA se bucură de mesajul transmis de suporteri și îi așteaptă în număr cât mai mare la jocul cu Petrolul Ploiești.
Local
Poliția Română anunță percheziţii în patru judeţe şi în Bucureşti, într-un dosar privind promovarea simbolurilor fasciste şi legionare.
Local
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a acordat înaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa unei personalități deosebite, cu o carieră științifică prodigioasă desfășurată în Franța și România.
Local
Turiștii care ajung la Peștera Liliecilor din stațiunea Moneasa se pot bucura de o nouă atracție. La intrarea în peșteră a fost amenajată o platformă de belvedere, de unde vizitatorii pot admira stațiunea de la înălțime.
Local
Un film despre responsabilitate, dreptate și pericolele dictaturilor, vineri seara, de la ora 19.00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!