NĂDLAC. Femeile s-au prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota împreună cu copiii lor. Cu ele se mai afla și fratele lor, un cetățean german în vârstă de 51 de ani. La controlul de frontieră femeile au prezentat documente de identitate cu însemnele autorităților germane. „Procedând la verificarea documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat că persoanele prezente la control nu sunt cele din fotografiile documentelor de călătorie prezentate, motiv pentru care s-au efectuat verificări suplimentare. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni turci, trei femei, cu vârste cuprinse între 39 și 48 și doi minori în vârstă de 7 și 13 ani. Faţă de cele constatate, femeile au declarat ca sunt surori, iar documentele prezentate aparțin unor rude şi au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă în Germania şi nu posedau o viză valabilă.
De asemenea, şoferul maşinii este fratele celor trei femei şi încerca să le ducă în Germania, pentru întregirea familiei”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad. Poliţiştii de frontieră au întocmit celor cinci persoane actele de urmărire penală pentru infracțiunile de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea.
Trei surori din Turcia şi copiii lor au încercat să treacă ilegal graniţa cu acte false
Trei surori din Turcia şi copiii lor au încercat să treacă ilegal graniţa cu acte false
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat cinci persoane din Turcia, trei surori şi copiii lor, care au încercat să iasă ilegal din România, folosindu-se de documentele de identitate ale altor persoane. Femeile au fost ajutate de fratele lor, un cetăţean german.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Aeroportul Internațional Liszt Ferenc din Budapesta ar putea fi legat, în viitor, prin trenuri directe de mai multe orașe din estul Ungariei, dar și de România.
UT Arad
ARAD. Presiunea e mare la UTA, orice s-ar spune. Iar asta a recunoscut-o Adrian Mihalcea de fiecare dată când lipseau rezultatele. Nu a vorbit neapărat în nume propriu, ci mai mult despre jucători, pentru că despre asta a fost întrebat.
Local
Pe 17 septembrie 2026, la Ana Summer Events din Târgu Jiu, s-a desfășurat prima ediție a concursului național Top Model Divine – Miss & Mister, organizat de Dalia Florescu și Nancy Abbas, prin Divine Models Academy Târgu Jiu.
Local
Colaborarea culturală dintre municipiile Arad și Pécs (Ungaria) continuă printr-un nou eveniment dedicat promovării artei și dialogului cultural dintre cele două orașe înfrățite.
România
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu intenționa să ceară azil politic în Italia, după ce scăpa de controlul judiciar, și să cumpere un imobil în Toscana, în valoare de 1,2 milioane de euro, care să aibă altă locuință mai mică, o anexă, „cum se fac toate casele în Italia pentru servitori”.
1
Local
După ce a fost reținut la Arad pentru luare de mită, apoi în Bihor pentru că s-a dat drept polițist, fostul polițist a fost reținut din nou, de data aceasta în județul Timiș. Este acuzat că s-a dat drept polițist în Timișoara și a cerut mită unei șoferițe.
România
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!