„Până la data de 05 iunie 2012, au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă SAPS 2012, la nivel naţional, un număr de 1.070.689 cereri de plată, pentru o suprafaţă de 9.73 milioane hectare. Din totalul cererilor, 99.99 % au fost depuse utilizând aplicaţia electronică IPA Online. Sprijinul financiar pe suprafaţă este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul”, ne-a informat directorul APIA Arad, Gheorghe Alda.
Ultimele zile pentru SAPS
ARAD. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte fermierilor interesaţi că termenul limită pentru depunerea cererilor de sprijin pe suprafaţă, cu penalizări de 1% pentru fiecare zi lucrătoare, pentru anul în curs, este 11 iunie 2012. După data de 11 iunie cererea de sprijin nu mai este admisă la calcul.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
9
România
Românii nu vor plăti taxe înzecite şi nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise, a anunţat, sâmbătă, ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, care a subliniat că scopul statului trebuie să fie acela de a-i ajuta pe oameni să-şi pună actele în ordine, nu de „a-i vâna” cu amenzi.
Mapamond
Un număr record de 47,9 milioane de americani și-a exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor, potrivit unor date publicate vineri.
România
Fostul ministru al Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, la Congresul USR, că partidul „a reușit să scoată neamurile din instituții”, însă cei de la PSD, reveniți la guvernare, „își aduc înapoi cumetriile”.
Local
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” propune publicului un program divers, cu spectacole de teatru, o premieră și o serie de spectacole de poezie și muzică.
Mapamond
Conflictul politic din Polonia a escaladat după ce cinci judecători numiți de actuala majoritate parlamentară au decis suspendarea președintelui Curții Constituționale, Bogdan Święczkowski, și a adjunctului său, considerați apropiați de fostul partid de guvernământ PiS. Ambasadorii Poloniei la București și Beijing și-au anunțat sâmbătă demisia.
Mapamond
SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari.
Local
IPJ Arad, în alertă după un incident din Bistrița-Năsăud. Polițiștii cer școlilor să urmărească semnele radicalizării în rândul elevilor.
4
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad vrea să își continue seria de victorii în campionat și cu bucureștencele.
UT Arad
Antrenorul spune doar că-s „ape tulburi”, nu a pomenit de demisie. Alexandru Meszar susține că-s zvonuri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!