ARAD. Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad este unul dintre cei mai puternici pompieri din ţară. Claudiu Bozsits a participat la concursul naţional dedicat celor mai puternici pompieri din România, concurs care a avut loc la Alba Iulia. Şi s-a întorc de acolo cu un loc 13 onorant. Asta mai ales dacă ţinem cont de faptul că foarte mulţi dintre participanţi se antrenează intens pentru această competiţie, în timp ce arădeanul nu face muncă suplimentară, înafară de pregătirea pentru intervenţii. „A fost singurul pompier din Arad care şi-a dorit să participe la acest concurs, care este unul foarte dificil”, ne-a spus George Pleşca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad. Potrivit acestuia, competiţia are două probe. Prima dintre ele se execută cu aparatul de respirat şi cu masca pe faţă. Două canistre de câte 20 de kilograme fiecare sunt purtate 80 de metri, apoi participantul loveşte de 100 de ori cu un ciocan care are 5 kilograme, aleargă 50 de metri, face un racord la motopompă, strânge două furtunuri, aleargă alţi 240 de metri şi înfinge un topor într-un butuc. „Toate acestea cu masca pe faţă. Este incredibil de greu”, punctează Pleşca. A doua probă începe cu întinderea a două linii de furtun, continuă cu răsturnarea unui cauciuc care cântăreşte 200 de kilograme, parcurgerea unui tunel târâş, transportul a două canistre de 20 de kilograme fiecare până la înălţimea a două etaje, ridicarea a două furtunuri, coborârea cu cele două canistre, tragerea unui manechin de 75 de kilograme şi, din nou, răsturnarea cauciucului de 200 de kilograme. „Concursul este unul foarte solicitant din punct de vedere fizic. Mulţi nu reuşesc să treacă de proba care se desfăşoară cu masca pe faţă. Colegul nostru a reuşit un rezultat bun la campionatul naţional de la Alba Iulia”, a mai precizat George Pleşca. Acesta spune că Bozsits va participa şi anul viitor la competiţie.
Un arădean, printre cei mai puternici pompieri din ţară
Un arădean, printre cei mai puternici pompieri din ţară
La concursul naţional dedicat celor mai puternici pompieri din România a participat şi un arădean.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Noua majoritate sârbă provenită din mişcarea studenţilor va menţine aderarea la Uniunea Europeană ca „obiectiv strategic”, dar va continua să nu participe la sancţiunile împotriva Rusiei, a declarat marţi pentru AFP unul din capii ei de listă.
Mapamond
Președintele american Donald Trump și-a apărat bilanțul, marți, într-un interviu acordat Fox News, la doar câteva ore după deschiderea primelor secții de votare în Statele Unite în alegeri cruciale pentru viitorul mandatului său, relatează AFP.
Local
Numărul infecțiilor respiratorii a scăzut în ultima săptămână în județul Arad, însă cazurile de pneumonie sunt în creștere. În total, 52 de persoane au avut nevoie de internare în spital.
Local
Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad anunță un sechestru de peste 10 milioane de euro, într-un dosar cu 100 de păgubiți. Oamenii au plătit mașini pe care nu le-au mai primit.
1
UT Arad
JUCU. În cadrul etapei a 8-a a ligii secunde la fotbal feminin, UTA nu a avut nici o șansă în deplasarea de la Univ. Cluj. Gazdele s-au impus cu 6-1, reuşita grupării roş-albe purtând semnătura Carlei Kugler.
ARADON Sport local
BASCOV. Secţia de haltere a CS Municipal Arad, coordonată de antrenorul Adrian Jigău, a obţinut 11 medalii la Campionatul Național de tineret.
Local
Un bărbat de 77 de ani a fost reținut de polițiști după ce a lovit un alt bărbat cu un ciocan. Victima a ajuns la spital.
Citiți principiile noastre de moderare aici!