CHIȘINEU-CRIȘ. Proiectul Liceului Teoretic „Mihai Veliciu” din Chişineu-Criş a constat în colectarea de sisteme de calcul, componente de calculator şi tehnică de calcul venite din partea unor inimoşi donatori. Donaţiile recepţionate sunt destinate unor elevi proveniţi din familii cu posibilităţi materiale modeste – selecţia acestor elevi realizându-se de către diriginţii lor, împreună cu profesorul consilier educativ al şcolii.
La chemarea iniţiatorilor – prof. Dana şi Octavian Preda – au răspuns numeroşi donatori. Îi amintim aici pe elevii Guleş Olivian, Torsan Filip, Dudaş Octavian, Gaidaci Patricia (cl. a VIII-a), Oltean Adelina Roman Laurenţiu, Borza Diana, Stanciu Cosmin, Fechete Daniel, Mândruţău Vlad, Dihel Daniel, Borlea Mădălina (cl. a IX-a), Radu Patrick (cl. a XII-a) Kiss Kitti (cl. a XI-a) şi agentul economic „Universal Criş” S.R.L. care au făcut donaţii materializate în sisteme de calcul sau componente.
„Sistemele de calcul şi componentele donate – ne scrie Claudia Pocei, din clasa a X-a R – au fost înmânate unui număr de elevi din grupul ţintă (după o atentă verificare şi pregătire efectuată de către un grup de elevi sub îndrumarea profesorului lor de informatică). Mulţumim donatorilor, elevilor implicaţi şi le urăm succes beneficiarilor”.
Un computer pentru fiecare
La Liceul Teoretic „Mihai Veliciu” din Chişineu-Criş s-a încheiat derularea proiectului „Un computer pentru fiecare”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Ședința de constituire a Adunării Naționale Bisericești (ANB), care va funcționa în perioada 2026 - 2030 ca organism central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române, s-a desfășurat, miercuri, în Aula Magna, în prezența ierarhilor români.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, în primele nouă luni ale anului, pentru stingerea a 412 incendii de vegetație uscată și culturi agricole. Cele mai dificile intervenții au avut loc în zone greu accesibile, unde focul s-a extins pe suprafețe de până la 200 de hectare.
Local
Demonstrații de gătit, degustări de produse tradiționale, ateliere pentru copii și muzică cu DJ N’Alin și DJ Kaos. Toate acestea sunt pregătite pentru vineri, 30 octombrie, la Castelul Csernovics din Macea.
Local
Centrul Cultural Județean Arad a solicitat majorarea taxelor încasate pentru cursurile de la Școala Populară de Arte, dar și pentru taberele din Arad.
Local
Antrenaţi de prof. Martin Liptak, cei doi înotători arădeni au fost medaliaţi la Naţionala Special Olympics.
Mapamond
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc miercuri în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania, pe linia care leagă Madridul de regiunea Andaluzia din sudul țării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!