Tânărul a intrat luni dimineața în incinta Colegiului „Mihai Viteazul” din Ineu având o armă de tip airsoft la brâu, sub geacă. Un elev al liceului, copilul unui polițist, a observat arma și și-a sunat tatăl spunându-i că un băiat a intrat în liceu având o armă asupra sa. Polițistul și-a alertat colegii de la Postul din Ineu și jandarmii. Între timp, băiatul de 16 ani a părăsit unitatea de învățământ. Polițiștii și jandarmii l-au căutat prin oraș, găsindu-l într-un bar.
„Luni, 19 februarie, în jurul orei 10:35, un echipaj din cadrul Poliției Ineu a cerut sprijin echipajului de jandarmi aflat în serviciu de ordine și siguranță publică pe raza localității Ineu, deoarece aveau informații că în incinta Colegiului „Mihai Viteazul’’ din localitate, se află o persoană de sex masculin, având asupra sa un pistol. Ajunși la fața locului au constatat că persoana în cauză plecase. Imediat s-a trecut la identificarea și căutarea lui. Din relatările elevilor aflați în incinta liceului s-a stabilit că persoana căutată este un tânăr de aproximativ 16 ani, elev la Liceul „Sava Brancovici’’ din Ineu. Atât echipajul de Poliție, cât și cel de Jandarmi, s-au deplasat la unitatea de învățământ sus amintită, unde în urma discuțiilor avute cu directorul liceului s-a stabilit că elevul este C.F.D și, conform planificării, ar trebui să se afle la orele de practică. Luându-se legătura cu cel responsabil de îndrumarea lui în stagiul de practică, s-a dovedit că acesta absentase în data de 19 februarie. Având aceste informații și fotografia celui căutat, echipajul de jandarmi a trecut la căutarea acestuia în incinta barurilor și restaurantele de pe raza localității. A fost identificat la scurt timp, în incinta restaurantului <<Intim>>, aflându-se la masă cu o altă persoană de sex feminin. După ce și-au declinat calitatea, echipajul de jandarmi a trecut la identificarea acestuia și, în urma controlului corporal preventiv, în buzunarul interior al hainei, s-a găsit un pistol de tip Airsoft, replică după JERICHO B, fără încărcător”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad. Băiatul a fost condus la sediul Poliției Ineu pentru luarea măsurilor legale.
Un elev a pătruns cu un pistol airsoft în incinta Colegiului „Mihai Viteazul’’ din Ineu
Un elev a pătruns cu un pistol airsoft în incinta Colegiului „Mihai Viteazul’’ din Ineu
Reactualizat la:
A intrat în școală cu o armă de tip airsoft asupra lui! Este vorba despre un elev în vârstă de 16 ani, înscris la celălalt liceu din oraș.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Cu o investiţie de 1,4 milioane de lei, Spitalul de la Mocrea ar putea să îşi asigure o parte din energia electrică.
1
România
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului.
Mapamond
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deşi a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters.
Ştiri sportive
Sportiva română Ana Maria Bărbosu a fost sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, după ce Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv a menţinut parţial cererea disciplinară a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (World Gymnastics) împotriva gimnastei, pentru trei controale antidoping ratate (ADRV), potrivit site-ului TAS de la Lausanne.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu.
Mapamond
Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că războiul din Iran trebuie să se încheie, relatează AFP.
Mapamond
Vicepreședintele SUA, JD Vance, s-a distanțat miercuri de războiul președintelui Donald Trump împotriva Iranului, punând la îndoială utilitatea acestuia și considerându-l cauza eșecului electoral usturător care a dus la pierderea controlului de către republicani asupra Congresului în favoarea democraților, relatează Reuters și AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!