ARAD.Vineri, în jurul orei 18,00, pe autostrada Budapesta- Niregyhaza, un autoturism Volkswagen în care se aflau patru români a fost implicat într-un accident rutier.O persoană a decedat pe loc, iar două au fost transportate şi internate în spital, la Miskolcz, în timp ce conducătorul autoturismului, o femeie, a scăpat fără a fi rănit, relatează un arădean aflat la locul accidentului. Ocupanţii autovehiculului veneau din Italia şi se îndreptau spre ţară.
Un roman mort si doi raniti intr-un accident în Ungaria
Reactualizat la:
Acum circa 30 de minute: un român mort şi doi răniţi într-un accident în Ungaria.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Guvernul a aprobat, marți, prin memorandum, semnarea de către România a Acordului de parteneriat UE-Mercosur, dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de-o parte, și Piața Comună a Sudului.
România
Procurorii DNA au găsit aproximativ 350.000 de euro în locuințele șefului Autorității Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, din București și Timișoara, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
PÂNCOTA. 1230 de elevi – 1230 de arbori plantați! Sub acest generic, duminică, pe Dealul Măderatului, a avut loc o acţiune de împădurire.
Evenimente
Cu ocazia împlinirii a 176 de ani e la înființarea Jandarmeriei Române, inspectoratul arădean organizează Ziua Porților Deschise, pe 2 aprilie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!