Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, a încercat să treacă frontiera în noaptea de 28 spre 29 iulie, călătorind ca pasager într-un autoturism marca Opel. Însă la control s-a descoperit că acesta era urmărit internaţional. „La data de 29 iulie, în jurul orei 01:50, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, călătorind ca pasager într-un autoturism marca Opel, cetăţeanul polonez Emil K., în vârstă de 31 de ani. Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul era urmărit internaţional, pe numele lui fiind emis, de către autorităţile poloneze, un mandat de arestare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de trafic cu stupefiante, acesta având de executat o pedeapsă cu închisoarea de 15 ani”, au precizat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.
Urmărit internaţional pentru trafic de stupefiante, prins la Nădlac
Urmărit internaţional pentru trafic de stupefiante, prins la Nădlac
Un cetăţean polonez, care avea o condamnare la închisoare cu executare de 15 ani pentru trafic de stupefiante, a fost prins de poliţiştii de frontieră.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!