UVVG a marcat ziua de nastere a lui Tudor Arghezi

În cadrul Universităţii de Vest Vasile Goldiş funcţionează „Centrul de Cercetare al Literaturii Argheziene” aflat în Piaţa Catedralei Nr. 9 din Arad şi cuprinde un important fond de documente de arhivă şi manuscrise literare inedite aparţinând scriitorului TUDOR ARGHEZI, care au fost donate Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” de familia DOINA şi BARUŢU T. ARGHEZI, fiul marelui scriitor.

În urma discuţiilor dintre dl. rector fondator, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, în ultimii ani, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi Fundaţia Naţională pentru Cultură şi Artă, au publicat noi opere fundamentale pentru literatura română după începutul făcut cu două volume din opera lui Slavici.

„Tudor Arghezi rămâne un artist prodigios al cărui scris posedă mari însuşiri de forţă şi precizie, stăpân pe o imaginaţie ingenioasă, un meşter suveran al limbii, adusă să vibreze, sub pana sa, accente necunoscute până la el. Prin generoasa donaţie făcută Universităţii noastre de către BARUŢU T. ARGHEZI, un act de cultură care are şi certe valenţe naţionale, Aradul prin Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, devine cel mai important centru de cercetare a literaturii argheziene”, a declarat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rectorul fondator şi preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.

-a născut pe data de 21 mai 1880 la București, în strada Ţărani nr. 46. Este fiul lui Nae Theodorescu și al Mariei. Între 1887 și 1891 a fost elev al școlii primare „Petrache Poenaru” sub îndrumarea primului său dascăl, Nicolae Abramescu. Între 1891 și 1896 urmează cursurile gimnaziului “Dimitrie Cantemir” și apoi pe cele ale liceului “Sfântul Sava” din București. De la vârsta de 11 ani, din cauza situației familiale, este nevoit să se întrețină singur, dând meditații.

Anul 1896 este anul debutului său literar. La 30 iunie publică în ziarul “Liga Ortodoxă”, condus de Alexandru Macedonski, poezia “Tatăl meu”, semnată I.N. Theodorescu. La cenaclul lui Macedonski îl va cunoaste pe Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cu care va rămâne prieten apropiat. Între 1897 și 1899 publică versuri și poeme în proză la “Revista Modernă” și “Viața nouă” pe care le semnează pentru prima oară cu pseudonimul Ion Th. Arghezi. Întrerupe studiile și se angajează, în urma unui examen de chimie, ca laborant la fabrica de zăhăr Chitila.

Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, condusă de Alexandru Macedonski cu pseudonimul “Ion Theo” . La scurt timp de la debut, Macedonski afirma despre tânărul poet:

“Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și in străinătate, ca o culme a poeticii și a artei.”

A fost un admirator al simbolismului şi a altor curente aparţinătoare (cum ar fi Secesiunea vieneză) polemizând în articolele vremii cu George Panu de la Junimea asupra atitudinii critice a celui din urmă privind Literatura modernistă. La 19 ani a intrat la mănăstirea Cernica, unde a stat patru ani, până în anul 1904. În 1904, a publicat împreună cu Vasile Demetrius o revistă proprie, Linia Dreaptă, care a încetat să mai apară după doar cinci numere. Arghezi, Gala Galaction și Demetrius au fost legați printr-o strânsă prietenie, cum reiese din mărturisirea fiicei lui Demetrius, artista și nuvelista Lucia Demetrius.

În romanele sale poetul a mărturisit că nu era foarte atras de cariera de călugar, căci autorul ciclului Psalmilor era un eretic și nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, unul din unchii săi fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În romanul Cimitirul Buna Vestire a parodiat cu sarcasm lumea monahală.

În 1905 a început un șir de călătorii în străinatate, deoarece la 30 ianuarie 1905 Constanţa Zissu a dat naştere lui Eli Lotar, primul copil al lui Tudor Arghezi. Mama copilului, profesoară, a fost nevoită să-şi ascundă maternitatea şi să-şi lase fiul la Paris, în grija unei doici. Îngrijorat, Arghezi s-a hotărât să plece la Paris unde a stat puţin timp, apoi s-a mutat la Fribourg, unde a scris poezii şi a participat la cursurile Universităţii Fribourg, dar nu a fost mulţumit de puternicul accent catolic al acesteia. S-a mutat la Geneva, unde a scris poezii, a asistat la cursurile Universităţii şi, ca să-şi câstige existenţa, a lucrat în atelierul unui bijutier.

În acel timp, datorită criticismului său referitor la represiunea mişcării ţărăneşti, a fost ţinut sub supraveghere de autorităţile elveţiene.

S-a reîntors în România în 1910, şi a publicat lucrări în Viaţa Românească, Teatru, Rampa, şi în revistele lui N. D. Cocea Facla şi Viaţa Socială, dar şi în revista Cronica în colaborare cu Gala Galaction; s-a aflat într-o perioadă în care a avut o activitate literară prolifică, scriind versuri, pamflete politice și articole polemice cu care și-a câștigat notorietatea în cercurile teatrale, politice și literare ale vremii. Cocea a contribuit la succesul lui Arghezi, publicând unul din primele poeme ale poetului, Rugă de seară.

În această perioadă, Arghezi a devenit un critic de artă valoros și a luat apărarea pictorului Ştefan Luchian care suferea de scleroză multiplă și era acuzat de fraudă (din cauza suspiciunii că nu ar mai putea picta, dar ar permite ca lucrările altora să fie semnate cu numele său)

Era prezent cu regularitate la Kübler Café din București unde s-a format un cerc de artişti şi intelectuali boemi care îi includea pe scriitorii Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, Victor Eftimiu, Mihail Sorbul şi Corneliu Moldovanu, dar şi pe pictorii Iosif Iser, Alexandru Satmari, Jean Alexandru Steriadi, compozitorul Alfons Castaldi, și pe colecționarul de artă Krikor Zambaccian.

Conform lui Zambaccian, Arghezi a putut fi văzut mai rar la celălalt loc de întâlnire, Casa Capșa. În acea perioadă era şi un asociat al omului politic și colecţionarului de artă Alexandru Bogdan-Piteşti, și lua parte în mod regulat, împreună cu Galaction, Cocea, Minulescu, Adrian Maniu și alți artiști plastici, la cercul creat de Maniu de la Știrbei-Vodă, lângă Parcul Cișmigiu. A scris și un poem dedicat lui Bogdan-Piteşti.

În 1948 apare în ziarul PCR Scânteia, în patru episoade consecutive, celebrul articol al lui Sorin Toma, fiul poetului proletcultist A. Toma, intitulat “Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei”, în care, printre altele, acuzînd pestilențialul poetic al lui Tudor Arghezi, autorul sancționează un “urât mirositor vocabular”. Articolul se încheie cu o veritabilă ameninţare cu moartea. Scriitorul va fi interzis imediat după publicarea acestuia şi se retrage din viața publică în căsuţa lui de la Mărţişor, unde ar fi supravieţuit, după cum afirma, din vânzarea cireşelor.

În perioada 1952 – 1967 poetul va fi “reabilitat” treptat, la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu Dej, este distins cu premii şi titluri, ales membru al Academiei Române, sărbătorit ca poet naţional la 80 şi 85 de ani. S-a bucurat de mari avantaje în regimul comunist, ca şi Mihail Sadoveanu, colaborând cu autorităţile şi scriind poezii sociale pe placul acestora. Publică poemul “1907 – peizaje”, “Cântare omului”, “Stihuri pestriţe”, “Poeme noi”, “Cu bastonul prin Bucureşti”. În 1967, poetul moare, fiind înmormântat, alături de Paraschiva, soţia sa, în grădina casei din Str. Mărţişor, cu funeralii naţionale.

Premii şi distincţii

Pentru activitatea sa remarcabilă în literatură primește prima oară în 1936, la egalitate cu George Bacovia şi a doua oară în anul 1946, Premiul Naţional de Poezie.

În anul 1955 este ales membru al Academiei Române, este distins cu numeroase titluri şi premii. iar în anul 1965 primeşte Premiul Internaţional Johann Gottfried von Herder (a se vedea premiul Herder); este sărbătorit cu prilejul zilelor de naştere la 80 şi, respectiv, 85 de ani ca poet naţional. (n.n.date preluate de pe wikipedia)