În perioada care premerge Ziua Morților, toată lumea merge la cimitir pentru a mătura, a strânge buruienile, în general pentru a face frumos în jurul mormintelor rudelor, sau a altora care le-au fost dragi. Această activitate generează, cum e și de așteptat multe gunoaie, mai ales că cei mai mulți nu trec cu lunile pe la locurile de veci. Administrația arădeană se îngrijește ca an de an, în acestă zi de reculegere și pomenire cimitirele să fie curate și sigure pentru valurile de credincioși care vin să-i omagieze pe cei dispăruți.
Decizia curajoasă a primăriei arădene, de a interzice coroanele de flori, atât cele naturale, cât și cele din plastic, a redus volumul deșeurilor din cimitire cu aproape 90%. Chiar și așa, tomberoanele s-au umplut în aceste zile.
“S-au adunat peste 150 de tone de gunoi în cimitire în ultimele săptămâni”, declară pe Facebook, primarul Călin Bibarț.
Prezent pentru o verificare la fața locului, edilul șef al Aradului, găsind mormane de gunoaie, i-a chemat înapoi la muncă, atât pe cei de la Gospodăria Comunală, cât și pe angajații care operează la groapa de gunoi.
„Nu putem lăsa așa, nu a lucrat groapa de gunoi decât până la ora două și evident și gospodăria la fel. I-am chemat la lucru pe toți, să transporte tot de aici, ca dimneață să fie curat”, completează Călin Bibarț.
Ceea ce s-a și întâmplat, cimitirele arădene primindu-și vizitatorii cu aleile curate și tomberoanele goale, unele retușuri efectuându-se dis de dimineață.

Citiți principiile noastre de moderare aici!