Este vorba despre perioada 17 decembrie 2018 – 4 ianuarie 2019. Potrivit reprezentanților instituției, compartimentele Tribunalului Arad care desfăşoară activităţi cu publicul, precum Registratura, Arhiva şi Biroul de informare şi relaţii publice vor avea program cu publicul, de luni până vineri, între orele 8:30-10:30. La Judecătoria Arad, programul cu publicul privind activitatea de înregistrare a cererilor se va desfăşura, de luni până vineri, între orele 8:30–10:30, la camera 150, etajul I, iar compartimentul de arhivă va fi deschis publicului, de luni până vineri, între orele 8:30–10:30. „Precizăm că în perioada 17 decembrie 2018 – 4 ianuarie 2019 vor fi judecate numai procesele pentru care legea prevede soluţionarea de urgenţă şi cu celeritate. Începând cu data de 7 ianuarie 2019, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul vor funcţiona după programul normal şi se va relua şi activitatea obişnuită de judecată”, au precizat reprezentanții Tribunalului Arad.
Vacanța de iarnă schimbă programul instanțelor arădene
Vacanța de iarnă schimbă programul instanțelor arădene
Reactualizat la:
În perioada sărbătorilor de iarnă programul de lucru cu publicul la Tribunalul și Judecătoria Arad va fi modificat.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Primarul Aradului, Călin Bibarț, anunță că nu a găsit soluții legale pentru inițiativa sa de a face transportul public gratuit în oraș și cere modificări legislative care să permită administrației locale să ia o asemenea decizie, iar pentru asta face un apel la parlamentarii din județ să îl sprijine.
Local
Aceasta a fost experiența unui arădean care a fost trimis să cumpere un pahar gol de la tonomatul de cafea, contra sumei de trei lei, pentru că la dozatorul de apă nu erau de găsit. S-a întâmplat în Ambulatoriul spitalului, iar conducerea unității spune că a dispus suplimentarea paharelor.
Local
Drumurile din nordul județului, modernizate cu fonduri europene nerambursabile, vor fi finalizate în acest an.
Local
Noua structură este coordonată de către neurologul Constantin Covăsală și se adresează pacineților care au suferit afecțiuni neurologice și au indicație medicală de recuperare.
ARADON Sport local
Podgoria Ghioroc şi Viitorul Satu Nou vor lupta pentru trofeul Campionatului Judeţean de futsal.
Advertorial
Rucsacul elegant a devenit o alegere firească pentru zilele aglomerate: îți lasă mâinile libere, stă bine în ținută și îți păstrează lucrurile organizate. Dacă ai avut momente în care un rucsac ți s-a părut „prea casual”, de obicei problema a ținut de model, materiale sau felul în care l-ai purtat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!