„Fie că vorbim de mitologie (alungarea din Rai), de pedeapsa penală (în care surghiunul, de la eroii atâtor tragedii clasice, la Dostoievski, e o îmblânzire a pedepsei capitale, dar e de multe ori văzut ca fiind o soartă mai rea decât moartea), de istoria tulbure și crudă a marilor strămutări și deportări, de retragerea voluntară din lume, exilul e o experiență umană fundamentală. Exilul înseamnă pierdere și abandon, aducere aminte a ceea ce a fost pierdut, e plângere și nostalgie. Exilul e uneori și speranță – a unei vieți noi, mai bune, sau măcar cea a întoarcerii acasă. Arareori, de obicei când e voluntar, e și o șansă. Există mari surghiuniți – pedepsiți pentru ceea ce au creat, dar care, în exil, și-au încununat opera pentru care au fost alungați din cetate. Cunoaștem atâtea genii exilate care nu ar fi fost recunoscute ca genii dacă nu ar fi plecat în exil. În bună măsură, cultura română poate pretinde ieșirea din minorat și datorită unor asemenea figuri: Brâncuși, Brauner, Enescu ș.a. Inițial, ne gândiserăm să facem o ediție a Conferințelor în care să povestim doar despre acești creatori desăvârșiți în exil – am și așezat pe afiș un ostracon având pe el scrijelită imaginea unui cântăreț la liră. Însă știm bine: aceleași valuri ale istoriei care i-au urmat în lumea mare pe cei înzestrați cu geniu au purtat în surghiun nedrept și milioane de anonimi. Și acestora, ca și celorlalți, le suntem datori cu aducerea aminte.”, spune Cătălin Lazurca, director executiv al Conferințelor Dilema
„Este exilatul un om fără patrie? Un peregrin, un om fără identitate? Sau mereu în căutarea ei? Ce rol joacă reconstrucţiile memoriale în relaţie cu locul de origine şi cel al implantărilor provizorii sau definitive.într-un loc depărtat? Folosesc cuvântul implant in sensul în care el e o urmă pe un corp viu, o rană, dar şi o repunere în funcţie a unei energii vitale. A unui tot ce se cere refăcut. Pornesc de la câteva poveşti de viaţă ale unor refugiaţi de război şvabi din Banat cu origini lorene, alsaciene sau luxemburgheze, din secolul al XVIII lea care ajung pe diferite căi în 1944 în lagărele de refugiaţi de pe teritoriul de azi al Austriei. Câteva mii dintre ei sunt primiţi în Franţa în 1948 de Robert Schuman, creatorul proiectului european. De unde începe un nou periplu. Pus în oglindă cu exilul forţat al celor rămaşi acasă în Banat”, se arată în descrierea conferinței.
În aceeași zi, de la ora 19.30, va avea loc un dialog între Alina Necșulescu și Mihaela Simina, pe tema „Locul unde te naști are o stea a lui”.
„Cu inspirație de la sintagma din titlu, amintită de Regele Mihai I, vom survola și descifra exilul într-un dialog ce îmbină perspectiva istorică și psihanalitică. Ce impact a avut exilul asupra psihicului individual și colectiv? Cum diferă și cum se aseamănă cu emigrarea? Ce înseamnă capacitatea de a se adapta la noi realități și ce se întâmplă cu eșafodajul psihic atunci când trece printr-o astfel de experiență?”, arată descrierea întâlnirii.
Vineri 16 mai, sala Regele Ferdinand a Primăriei Arad îl va găzdui de la ora 18 pe Călin Dan, a cărui conferință poartă titlul Corpuri în derivă / Drifting bodies:
„Format și activ în timpul dictaturii comuniste, Călin Dan s-a reinventat în România “lungului deceniu”, țară și perioadă pe care le-a abandonat, pentru Olanda, între 1995-2014. Prezentarea se va concentra asupra acestui interval, ilustrând cu ajutorul câtorva dintre lucrările sale video modul cum călătorește trauma identitară între diversele adrese ale al (auto)exilului.”.
De la ora 19:30 va fi rândul lui Radu Preda să vorbească despre „Tristia. De la exilul politic la cel interior”. Conform descrierii conferinței,
„În celebrele lui cânturi și scrisori în care își deplânge soarta unui marginalizat, la propriu, pe țărmul Mării Negre, latinul Ovidius ne trădează motivul sorții sale ingrate: carmen et error, adică o poezie și o greșeală. Dincolo de Ars amatoria, cunoscută și ca Ars amandi, cei doi termeni sunt cât se poate de actuali. Pentru că, la urma urmelor, o poezie, în sensul cel mai larg cu putință, adică un alt mod de exprimare, reflex al unei gândiri și trăiri altminteri, toate interpretate drept o de neiertată greșeală vor duce, în anii istoriei noastre recente, la apariția exilului anticomunism și, până a azi, a oricărei forme de dizidență interioară și geografică deopotrivă. Dar inclusiv în post-comunism sau ce se mai poate înțelege ca fiind acesta, adică în prezumată libertate, regăsim mecanismele atitudinii exilice: de la ruperea de origini, în diaspora, la neimplicarea politică, sub pretextul că «toți» sunt o apă și un pământ, până la depresia, la insularitatea emoțională a omului singur în mijlocul metropolei sau izolarea adolescentului trăind în lumea paralelă a ultimului joc digital”.
Sâmbătă, 17 mai, sala Regele Ferdinand a Primăriei Arad va găzdui, de la ora 19, ultima conferință din cadrul evenimentului. Adrian Papahagi va aduce în fața publicului arădean conferința cu tema „Întoarcerea din exil”.
„Cei care au trăit sub comunism știu că există exil forțat și exil voluntar, exil în geografii îndepărtate și exil interior, exil în care se moare și exil din care se revine. La Shakespeare, personajele surghiunite revin cel mai adesea, traversând mări care separă viața de moarte, lumea de dincolo de lumea aceasta, sau un spațiu mitic de unul politic. Hamlet revine din moarte, împăcat cu moartea pe care o cunoaște și ajunge să o servească; pe de altă parte, fecioarele neprihănite din ultimele piese shakespeariene se întorc din exil pentru a vindeca, purifica, și mântui lumea coruptă care le-a respins. Prospero are însă ultimul cuvânt, după cum se va vedea. Nimic din ce e omenesc nu lipsește din lumea lui Shakespeare, a exilaților în Valea Plângerii, unde tragedia se poate oricând transforma în comedie – și invers”, arată organizatorii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!