Însă, de atunci şi până acum, au fost semnalate o multitudine de nereguli, locuitorii din cartierul arădean acuzând că lucrarea este de proastă calitate. Una peste alta, colac peste pupăză, reţeaua de canalizare a „picat” din nou. Anunţul a fost făcut de către cei de la Compania de Apă Arad (CAA). „Compania de Apă SA Arad anunţă localnicii din cartierul Bujac că o lucrare aflată în curs de execuţie pe strada Baba Novac a dus la nefuncţionalitatea la capacitate a reţelei de canalizare”, spun cei de la CAA. Aceştia anunţă că se va „întreţine procesul de colectare a apelor uzate cu utilaje din dotare: pompe si vidanje, zilnic în intervalul orar 8:30- 23:00. Intervenţiile au loc pe străzile: Trotuşului, Dâmboviţei în apropierea SC Filip SRL, Dâmboviţei colţ cu strada Sânzienelor, Leului, Progresului şi Petru Rareş”. Ce ne mai anunţă CAA? Faptul că lucrarea nu aparţine companiei, ci unei alte societăţi. Totuşi, oamenii s-au cam săturat de scuze şi acuze şi ar vrea doar să beneficieze de serviciile pe care le plătesc atât Companiei de Apă, cât şi Primăriei, prin impozite şi taxe.
Vidanjele înlocuiesc canalizarea în Bujac
Vidanjele înlocuiesc canalizarea în Bujac
Doar patru ani de zile au trecut de la finalizarea lucrării de introducere a canalizării în cartierul Bujac.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Proiectul municipalităţii a fost selectat pentru finanţare europeană. Primăria ar urma să obţină, într-o primă etapă, 12 milioane de lei prin ADR Vest.
Local
Mii de flori și aranjamente florale, bunătăți pentru toate gusturile și două seri de muzică îi așteaptă pe cei care vor ajunge, în 24 și 25 octombrie, la Festivalul Florilor de Toamnă, organizat de Primăria Orașului Curtici. Intrarea la toate evenimentele este liberă.
România
Autoritățile au intervenit vineri pentru căutarea și salvarea marinarilor de pe o navă care ar fi în pericol de scufundare la 13 mile marine travers de Constanța, o persoană fiind găsită decedată. Președintele Nicușor Dan a declarat că vineri dimineață o navă a fost lovită de o dronă la 13 mile în Marea Neagră, puțin în afara apelor teritoriale ale României, menționând că acesta este un „eveniment din procesul de escaladare pe care Rusia îl desfășoară în contextul Războiului din Ucraina”.
Advertorial
Acceptarea propriului corp începe atunci când încetăm să condiționăm respectul față de noi înșine de o anumită greutate, măsură sau imagine din oglindă. Nu trebuie să admirăm fiecare detaliu pentru a ne trata cu grijă. Putem avea nemulțumiri și, în același timp, să recunoaștem că valoarea noastră nu depinde de aspect. Construim această relație prin alegeri cotidiene, fără obligația de a ne simți permanent încrezători.
Local
Scopul evenimentului e acela de a crea legături între oameni și de a transforma implicarea într-un beneficiu real pentru copii.
ARADON Sport local
Dintre echipele de Liga a III-a din județul nostru doar Viitorul pornește favorită certă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!