Pentru a lămuri situația ne-am adresat primarului comunei Vladimirescu, Ioan Crișan. „Tocmai am semnat ordinele de plată iar oamenii îşi vor primi banii vineri, cel târziu. Din păcate, situaţia nu a ţinut de noi. Aceste sume vin de la Guvern şi, în pofida solicitărilor noastre repetate, legate de acoperirea acestor ajutoare, sumele au fost alocate doar acum. Cele 108 persoane din comună care beneficiază de ajutor pentru persoanele cu handicap îşi vor primi totuşi banii vineri, în condiţiile în care în cele din urmă problema s-a rezolvat”.
Vineri vin banii la Vladimirescu
Vineri vin banii la Vladimirescu
Mai mulți cititori din comuna Vladimirescu ne-au sunat, în aceste zile, să ne spună faptul că persoanele cu handicap nu şi-au primit banii de la primărie şi că situaţia e cu atât mai gravă cu cât vin sărbătorile şi, pentru aceşti oameni necăjiţi, bruma de bani din ajutor este extrem de importantă. Cititorii noștri ne-au mai spus că au vorbit cu cei de la primărie, care le-au transmis că nu s-au făcut plățile pentru că Guvernul nu a remis aceste sume.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu a distrus România, a finanțat modernizarea ei, iar reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai echitabil, mai eficient și mai aproape de oameni, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-o postare pe Facebook.
România
Consumatorii de energie electrică pot avea, de acum înainte, un rol mai activ în echilibrarea sistemului energetic.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Citiți principiile noastre de moderare aici!