Potrivit rezultatelor analizelor efectuate în Capitală, „două probe au ieşit clar pozitive la norovirus, iar una la norovirus şi enterovirus non-polio. Din câte am înţeles, aceste virusuri circulă în extrasezon şi, combinate cu lipsa măsurilor elementare de igienă… se întâmplă astfel de cazuri” – explică jr. Constantin Cătană, director al DSP Arad.
El a mai precizat că, în fiecare zi, la camera de gardă a Spitalului de Boli Cronice de la Sebiş, continuă să vină câte două-trei cazuri similare ca simptomatologie cu cele din a doua jumătate a lunii octombrie. Pacienţii ajung la spital cu greţuri, vărsături şi diaree. Li se administrează o perfuzie şi se întorc, fără probleme, acasă. E vorba doar de cazuri uşoare de boală.
„Virusul-fantomă” de la Sebiș are nume: norovirus
„Virusul-fantomă” de la Sebiș are nume: norovirus
Institutul Cantacuzino din Bucureşti confirmă presupunerile iniţiale ale specialiştilor din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Arad în ceea ce priveşte virusul misterios care a invadat zona Sebiş.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
5
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!