Volumul, apărut la Editura Karina din Deva, anul acesta, este însoțit de un sugestiv subtitlu: „Putere la feminin, implicare, bășcălie și blestemul sărăciei”, autoarea asumându-și responsabilitatea și sarcina de a așterne în paginile cărții, „tiparele unei vieți total diferite de absolut tot ce trăisem în cei 45 de ani de până atunci”.„Cartea Iuliei Lung este o carte uluitoare, scrisă cu umor amestecat cu tristețe, cu entuziasm umbrit de lupte începute care par că nu se mai termină” – este recomandarea de lectură a doamnei Laura Albu, președinta Asociației „Romanian Women’s Lobby”, alături de doamna Antonia Cojocaru, președinta Asociației „Femeile se implică”, care descoperă în paginile cărții o luptă „necontenită pe care trebuie să o duci atunci când vrei să te implici real”.Călătoria cuvintelor ce au dat viață volumului „La noi nu colindă muierile!”, precum și experiența de transformare și dezvoltare personală a autoarei vor fi prezentate publicului de Raluca Medeleanu și Florin Coita, moderator fiind Ioana Nistor. În cadrul evenimentului va avea loc și un moment folcloric oferit de instrumentistul arădean Paul Pașca.
Volumul „La noi nu colindă muierile!”, lansat la bibliotecă
Volumul „La noi nu colindă muierile!”, lansat la bibliotecă
Vineri, 17 iunie, începând cu ora 16, în Grădina de Lectură, Biblioteca Judeţeană „Alexandru D. Xenopol” Arad organizează lansarea volumului semnat de Iulia Lung, „La noi nu colindă muierile!”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Local
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Local
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
Local
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.
Local
Duminică, 8 noiembrie 2026, sunt celebrați Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, considerați conducători ai cetei îngerilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!