„Această comisie are o activitate extrem de redusă, se întruneşte lunar, pentru avizarea din punct de vedere juridic a actelor. În opinia mea, fiind vorba despre respectarea drepturilor cetăţeneşti, ar trebui să avem o legătură directă cu cetăţenii, pentru ca aceştia să ne sesizeze toate problemele cu care se confruntă. Proiectul meu prevede ca această comisie să devină o platformă de dialog cu cetăţenii, să programăm audienţe şi să putem fi contactaţi pe e mail. În urma discuţiilor cu cetăţenii, să elaborăm rapoarte şi propuneri pentru rezolvarea unor probleme care privesc drepturile cetăţeneşti de resortul CJA. Am discutat cu colegii din comisie, de la PSD şi PNL şi agreează această idee, ceea ce mă face să sper că voi fi sprijinit şi de ceilalţi consilieri, indiferent de apartenenţa politică”, spune Trifon.
Vrea „obiectul muncii” la comisie
Vrea „obiectul muncii” la comisie
Consilierul judeţean Daniel Trifon, proaspăt desemnat vicepreşedinte al organizaţiei municipale ALDE Arad, a iniţiat un proiect menit să aducă „obiectul muncii” Comisiei juridice pentru patrimoniu şi respectarea drepturilor cetăţeneşti a CJA, din care face parte.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Rusia a șantajat rude ale unor prizonieri de război ucraineni pentru a înregistra pe numele lor terminale Starlink pe care armata rusă să le poată utiliza pentru a îmbunătăți comunicațiile între unitățile sale și a putea să-și dirijeze dronele, au denunțat marți autoritățile de la Kiev, citate de EFE.
Evenimente
ARAD. Cu prilejul Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, miercuri, 11 februarie, începând cu ora 18:00, mai multe obiective din municipiu vor fi iluminate în culoarea roșie: Palatul Administrativ, pasarela pietonală către Ștrandul Neptun și noul pod hobanat peste râul Mureș.
Local
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului, a împlinit 50 de ani de arhierie.
Local
ARAD. Primarul Călin Bibarţ a vizitat-o, marţi, pe Ana Ianchici cu ocazia aniversării a 108 ani! Edilul Aradului i-a dus sărbătoritei un buchet de trandafiri şi un tort, felicitând-o pentru împlinirea venerabilei vârste.
1
UT Arad
ARAD. UTA a pierdut ultimele două meciuri din campionat, iar Adrian Mihalcea spune că ele au schimbat, cumva, drumul echipei. E clar, ne îndreptăm spre play-out, nu play-off.
1
România
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a anunțat, marți, că a retras propunerea de program-pilot al Ministerului Culturii referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidența timpului de muncă în instituțiile publice de spectacol sau concert, precizând că vor fi căutate alte soluții, deoarece problema rămâne.
2
Local
În prealabil, proprietarii vizați vor primi o somație însoțită de o fișă de evaluare, document în care sunt detaliate problemele identificate la nivelul fiecărei clădiri sau al fiecărui teren. Imobilele și terenurile din municipiu, aflate în proprietate privată, cu grad accentuat de degradare
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!