Bărbatul, cetățean bulgar, s-a prezentat la frontiera Nădlac pentru a ieși din țară la volanul unui autoturism Mercedes care avea și o remorcă. La controlul de frontieră, bulgarul a prezentat permisul de conducere, însă în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat că acesta este fals. Faţă de cele constatate, persoana în cauză a declarat că a primit permisul de conducere de la o persoană necunoscută din Bulgaria, contra sumei de 800 euro. Totodată a mai declarat că a recurs la această metodă din cauză că nu deţinea categoria potrivită pentru a conduce acel autovehicul , au declarat prezentanții IJPF Arad. Bulgarul este cercetat pentru conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având permisul de conducere necorespunzător categoriei şi uz de fals.
Vroia sa iasa din tara cu un permis fals
Cele mai citite știri
6
ARADON Sport local
CRAIOVA. Crema atleților autohtoni s-a reunit în oraşul din Bănie pentru ediția cu numărul 71 a Campionatelor Internaționale ale României.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Etapa a treia a Campionatului Național de glonț a adus noi rezultate notabile pentru secția de tir sportiv a CS Municipal Arad (antrenor Monica Toth).
România
Şoferul de TIR din Oradea care a provocat un accident în lanţ în Tomis Nord a avut parte de un "tratament dur" din partea agenţilor de la Poliţia Locală, primii care au intervenit la faţa locului.
Local
Tramvaiele din Arad au stat pe loc aproximativ jumătate de oră, marți înainte de prânz, după un incident petrecut în sensul giratoriu de la Podgoria.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. CS Municipal Arad s-a întors cu un bilanț excelent de la Campionatele Naționale U19 la tenis de masă. Fetele pregătite de Cristian Dodean, Patriciu Muntean și Andreea Fistyulof au cucerit trei medalii: două de argint și una de bronz.
ARADON Sport local
ARAD. A 24-a etapă din ultimul eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 6, a consolidat poziţia celor de la Speranţa Turnu în fruntea clasamentului, în timp ce Victoria Zăbrani a revenit în „careul de aşi”.
UT Arad
Joi, 2 iulie va avea loc tragerea la sorţi a meciurilor din Superliga, sezonul 2026-2027.
ARADON Sport local
ARAD. Punct final în al doilea eşalon fotbalistic judeţean. Ştim cele trei câştigătoare ale seriilor din Liga 5 – Mureşul Zădăreni, CS Şofronea şi Victoria Ineu - , să vedem şi care vor îndeplini toate condiţiile pentru a evolua, din toamnă, în elita fotbalului judeţean.
Local
La sfârșitul săptămânii trecute, mai exact pe 6 iunie, clubul RotaKids Arad Cetate a avut ceremonia de chartare, alăturându-se astfel celorlalte cluburi din țară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!