Marţi scriam despre gunoiul menajer depozitat pe malul Mureşului, care poluează apa, dar iată că şi aerul este poluat. În încercarea de a recupera sârma, căutătorii de fier vechi ard cauciucurile aruncate astfel încât combinaţia dintre fumul negru şi căldura de afară face ca aerul să nu mai poată fi respirat.

Drumul spre Adea. În paginile ziarului nostru (Adevarul de Arad) aţi putut afla despre acesta. Dar, demersul nostru nu vrea să se oprească asupra drumului. La 500 de metri de acest drum, adică pe drumul de acces (şi singurul drum, de altfel) spre satul Adea, călătorului îi apare în faţă o imagine de coşmar: groapa de gunoi a oraşului Chişineu Criş îşi arată brutal faţa sa murdară. 

Din cauza precipitaţiilor din ultima perioadă continuă să fie afectate comunităţile locale. Mureşul a inundat peste 9.000 de hectare de teren agricol. La Bata sunt încă acoperite de apă 1.100 ha de teren arabil.Apa de pe drumul comunal ce face legătura între Ţela-Bulci este acoperit, pe o porţiune de 3,2 kilometri a ajuns la 60 de centimetri.
 
 
Ştiri sportive
A 23-a ediție a Campionatului Mondial de fotbal va avea loc în perioada 11 iunie - 19 iulie. În această vară, fanii sportului rege se vor bucura de 39 de zile de spectacol total pe stadioane din SUA, Mexic și Canada. Pentru prima oară în istoria Cupei Mondiale, un număr de 48 de echipe s-au calificat la turneul final, unde vor avea loc 104 partide, cel mai mare număr înregistrat vreodată la World Cup. Vom avea parte de un veritabil maraton fotbalistic, cu doar cinci zile libere (8, 12, 13, 16 și 17 iulie).
ARADON Sport local
Dosarul lui Alexandru Moldoveanu la funcţia de vicepreşedinte a fost respins.
Local
Directorul Direcției Agricole Arad anunță că au apărut primii comercianți cu pepeni de import și etichetă locală.
Local
Finanțat de Ministerul Afacerilor Externe, programul oferă anual oportunități de mobilitate și cercetare pentru doctoranzi și postdoctoranzi proveniți din statele membre ale spațiului francofon.
Local
Un proprietar dintr-un imobil situat în Piața Plevnei a fost sancționat cu 6.000 de lei după ce a ocupat abuziv spații comune și a efectuat modificări fără acordul celorlalți locatari.
Local
După show-ul susținut în toamnă la Club Flex, formația se întoarce în fața publicului arădean cu un nou single, „Balkan Disco Dance”, piesă care continuă direcția muzicală a trupei: un amestec intens de ritmuri balcanice, atitudine punk, sonorități de fanfară și chef de viață.
Local
Băiatul a plecat de acasă împreună cu cei doi frați ai săi, în vârstă de 10 și 11 ani. Copiii i-au spus mamei că merg să se joace în parc.
Local
Medicina Legală anunță că protestează joi, 11 iunie, timp de două ore, cauza fiind subfinanțarea acestui segment.
Local
Administrația locală a plătit recent aproximativ 1,5 milioane de lei doar pentru curățarea unui teren de 3,5 hectare situat în zona străzii Tarafului, afectat de depozitări ilegale de deșeuri.