Președintele ALDE Arad, deputatul Mihăiță Calimente, este de părere că PNL a lansat zvonul candidaturii fostului președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, la alegerile parlamentare, pe listele PNL, doar ca perdea de fum, pentru ca, prin respingerea acestei candidaturi, să dea impresia delimitării de Traian Băsescu.
Ruperea USL nu exclude o coaliţie de guvernare a liberalilor şi social democraţilor, atunci „când s-o ivi”, spune Klaus Iohannis.
Local
Consilierii județeni sunt chemați să voteze reorganizarea, restructurarea și redresarea financiară a aeroportului.
Local
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a marcat Ziua Internațională a Pădurilor.
Local
Cum au fost sărbătorite persoanele care au un cromozom în plus, dar și multă determinare? Printre oameni, în societate.
Local
Un italian a fost prins, la Nădlac, cu 31 de kilograme de canabis în bagajele sale, în timp ce venea în România din Spania.
UT Arad
BUCUREŞTI. La vârsta de 29 de ani i s-a împlinit un vis. A prins o convocare sub tricolor. Într-un moment extrem de important pentru fotbalul românesc, barajul de calificare la Campionatul Mondial din această vară.
Local
Un tânăr de 29 de ani, din Iași, a fost prins în județul Mureș, după ce a furat, de la o firmă din Arad, o dubă încărcată cu produse electronice în valoare de 60 de mii de euro.
Advertorial
„Dotarea cu mobilier, material didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din județul Arad”.