Vedeta de televiziune Adriana Bahmuţeanu a născut miercuri prematur un băieţel, care a primit numele Darius Eduard, a declarat omul de afaceri Silviu Prigoană.
Chiar in ziua in care a implinit 35 de ani, Adriana Bahmuţeanu a primit de la Silviu Prigoană un cadou pe care-l aştepta încă de când a rămas însarcinată cu primul lor copil.
Vedeta televiziunii Kanal D, Adriana Bahmuţeanu, este din nou însărcinată. Vedeta a aflat, ieri, vestea cea mare şi a declarat că îşi doreşte o fetiţă.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a prezentat pe rețeaua sa de socializare Truth Social o listă cu ceea ce el consideră a fi 25 de realizări ale noului său mandat la Casa Albă, menționând printre acestea că „a pus capăt intrării refugiaților” și a făcut din „engleză limba oficială a SUA”, în timp ce a lansat și un sondaj în care propune ca Inteligența Artificială (IA) să se denumească altfel, relatează sâmbătă agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Generalul german Carsten Breuer a fost desemnat sâmbătă președinte al Comitetului Militar al NATO, el urmând să-l înlocuiască în această funcție la jumătatea anului viitor pe amiralul italian Giuseppe Cavo Dragone, a anunțat Ministerul german al Apărării, conform căruia generalul Breuer va avea o linie clară cu privire la modul de a face față amenințării în creștere din partea Rusiei, relatează AFP.
Mapamond
Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, a cerut sâmbătă din nou Uniunii Europene o finanţare suplimentară de 32,6 miliarde de euro pentru Ucraina anul viitor, o solicitare despre care Comisia Europeană a spus că o va lua în considerare, dată fiind intensificarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei, relatează agenţia EFE.
4
Local
Un șofer arădean care le-a oferit polițiștilor 50 de euro mită și-a recunoscut vina și a fost condamnat la închisoare cu suspendare.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” Aradului mai au de așteptat până își vor afla adversarul.
Local
Drumul Național 7 a fost, vineri, ținta polițiștilor arădeni, care au depistat 83 de șoferi care au încălcat legea în doar patru ore.
2
Local
O femeie din Arad a fost condamnată la închisoare cu suspendare după ce a încercat să cumpere tăcerea unei fete de 12 ani care fusese violată.
1