Local
Cea mai ieftină benzină, din municipiu, este 8,11 lei la benzinăria Socar Arad de pe Andrei Șaguna, nr. 99-101, iar motorina cea mai ieftină se vinde la 8,41 lei/litru - la aceeași benzinărie.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că războiul din zona Golfului a determinat o creștere a prețurilor la combustibili, pe fondul blocării parțiale a traficului prin Strâmtoarea Ormuz.
1
Local
La aproape o lună de la decizia Înaltei Curți, de confirmare a Ramonei Lile în funcția de rector al UAV, Teodor Cilan, actualul rector, anunță depunerea unei plângeri penale.
3
Mapamond
O misiune de anchetă independentă a Națiunilor Unite care investighează încălcările drepturilor omului în Iran a condamnat miercuri atacurile Israelului și Statelor Unite asupra Iranului, precum și atacurile de represalii ale Teheranului în regiune, subliniind că acestea încalcă Carta ONU, informează Reuters.
3
România
Partidul Social Democrat îl acuză pe premierul Ilie Bolojan că a provocat, miercuri, un nou blocaj în coaliția de guvernare, în cadrul negocierilor pentru elaborarea bugetului, și anunță că imediat după primirea formei scrise a proiectului de buget se va reuni conducerea PSD pentru a decide acțiunile politice care se impun.
2
Mapamond
NATO a condamnat atacul Iranului asupra Turciei, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt Allison Hart, relatează Reuters.
1
Local
Anul trecut a însemnat o scădere semnificativă a migrației ilegale la granița de vest, însă polițiștii de frontieră au înregistrat capturi mai mari de țigarete de contrabandă.
1