MIOVENI. UTA a început bine meciul cu FC Argeș, iar răsplata a venit în min. 17, atunci când Bădescu a trimis o diagonală spre El Sawy, acesta a preluat, i-a trimis lui Coman, care s-a descurcat bine cu adversar „în spate”, trimțând mingea în plasă, din fața careului mic: 0-1. Pe 31 ianuarie, tot Coman marcat pentru UTA contra lui FC Argeș, la Mioveni, și venea acasă cu toate punctele.
Argeșenii au fost aproape de egalare în min. 35, când Micovschi a fost în fața porții, dar a reluat greșit, din careul mic, la o palmă pe lângă poartă. Pe final de repriză, gazdele au apăsat pedala de accelerație, iar Y. Pârvu și Alagbe au șutat din poziții favorabile, dar puțin alături, în condițiile în care poartarul rosa era bătut.
A fost o repriză în care UTA a avut atitudine, față de meciurile, să zicem, pierdute la Voluntari, Ovidiu sau Botoșani. Credem că se putea și mai mult, deoarece FC Argeș a părut o echipă care este în căutări, cu multe mingi aruncate în atac. Însă, de câteva ori Ouaneh și Bădescu au fost depășiți, bine că nu s-a primit gol.
În plus, după gol, arădenii parcă nu au mai știut să țină de minge.
Același lucru s-a întâmplat și în startul reprizei secunde, când elevii lui Mihalcea au părut că nu mai știu să paseze. Însă, la o fază fixă, A. Roman a centrat din corner, iar Bădescu a trimis cu capul aproape de vinclu. Gazdele au replicat imediat, iar Y. Pârvu a fost la un pas de egalare, dar a șutut inexplicabil de slab, deși era singur cu portarul Rosa. Tot din fază fixă, A. Roman a șutat sub bară, dar portarul Nikic a parat.
După ce FC Argeș a obosit și nu a mai atacat cu toate liniile, UTA putea să se desprindă. Era min. 75, când Coman și Tzionis s-au încurcat reciproc în careul mic, cei doi nereușind să trimită mingea în poartă. Mino Sota a trimis și el o torpilă din afara careului, dar mingea a trecut peste poartă. Sinani putea face și el 2-0, dar nu a reușit să „înțepe” mingea pe lângă Sadriu și portarul Nikic.
Mino Sota a faultat inutil, larginea careului advers și a fost eliminat, în chiar minutul 90. Imediat, FC Argeș a reclamat un penalty, dar nu au văzut nimic și jocul a continuat. Așa s-a și terminat meciul, cu UTA obținând trei puncte uriașe în deplasarea de la Mioveni, ceea ce înseamnă, în momentul de față, locul 6, de play-off.
FC Argeș – UTA 0-1 (0-1)
Stadion „Orășenesc” Mioveni, teren acceptabil, timp favorabil fotbalului, specatori 1500. Au marcat: Coman – min. 17.
FC Argeș: Nikic – Tofan, Borța, Sadriu, Thiago – Y. Pârvu, Alagbe (Luvambo), Rădescu (Charpentier) – Micovschi (Balaure), Matos (Moldoveanu), Dulcea (Rață). UTA: Rosa – Ivanov, Ouaneh, Bădescu, Alomerovic – Mino Sota, A. Roman – Abdallah, Papeau (Tzionis), El Sawy (Sinani) – Coman (Gueulette). Au arbitrat: G. Mihuleac – la centru, Ad. Vornicu (ambii din Iași) și G. Duță (Bacău) – asistenți.
Citește și:
Citiți principiile noastre de moderare aici!