După un campionat excelent, cu 28 de victorii şi două egaluri, elevii antrenaţi de Marcel Duşan s-a bucurat pe de-a-ntregul de-abia marţi seara, când şefii de la AJF Arad, Adrian Lucaci (preşedinte) şi Vasile Rad (secretar general) au ajuns la Felnac, pentru a înmâna medaliile de campioni şi Cupa, rezervată câştigătoarei, Victoria din localitate.
ARAD. Patru echipe pentru un trofeu. Joi, ora 16,30, pe Ştrandul Neptun va avea loc turneul final al Cupei AJF Arad la fotbal pe plajă, ediţia II, competiţie organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal (preşedinte Dorel Cura) cu sprijinul Primăriei Arad, în baza unui proiect accesat la concursul de fonduri nerambursabile.
Arad.Şeful AJF Arad aşteaptă un campionat mai bun decât precedentul şi speră ca echipele mai mici să nu abandoneze competiţia.
Doar 18 cluburi din cele 32 de Onoare au fost interesate de ultimele noutăţi cu privire la viitorul sezon fotbalistic.
România
Două sisteme aeriene fără pilot aflate în derivă în Marea Neagră, în proximitatea perimetrului Neptun Deep, au fost distruse controlat, marți, de scafandrii EOD ai Forțelor Navale Române, a informat Ministerul Apărării Naționale.
Mapamond
Autorităţile marocane au consolidat desfăşurarea forţelor de securitate în zonele din apropierea exclavelor spaniole Ceuta şi Melilla, pentru a intercepta potenţiali migranţi ilegali, pe fondul apelurilor de pe reţelele de socializare de organizare a unei alte pătrunderi masive a migranţilor pe 15 august, după afluxul din 30-31 iulie, când zeci de mii de migranţi au intrat în Ceuta, relatează marţi agenţia EFE.
Mapamond
Grupul de coordonare pentru energie electrică de la nivelul Comisiei Europene a confirmat marți că nu există riscuri pe termen scurt în ceea ce privește suficiența aprovizionării cu energie electrică, însă se estimează că situația va rămâne tensionată în săptămâna următoare, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Local
O tânără din Arad a trecut duminică printr-o situație mai puțin obișnuită, după ce pisicul ei a ieșit din casă și a ajuns la o vecină care a refuzat să i-l înapoieze. Au venit polițiștii, a depus plângere, însă Berlioz s-a întors acasă abia după câteva ore, când femeia a decis să-i dea drumul.
1
ARADON Sport local
Un echipaj de la CSŞ Gloria şi un altul de la CS Municipal au fost dublu medaliaţi cu aur.
România
Consiliul Național al Audiovizualului a decis, marți, să solicite platformei TikTok eliminarea a 90 de videoclipuri referitoare la subiectul „Ambulanța Neagră” sau „Salvarea Neagră”.
România
Aplicația e-Terra a fost repornită etapizat, începând de marți, pentru personalul ANCPI, al oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI), precum și pentru notarii publici, informează Guvernul printr-un comunicat pe presă transmis AGERPRES.
ARADON Sport local
Arădeanul Filip Magold (Şah Club Vados) a încheiat pe un onorant loc doi.
1
România
Consumatorii casnici nu ar trebui să fie afectați, în cazul în care Reactorul 2 ar fi scos din funcțiune, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță.