aradon.ro Web analytics


ARAD. Implicată pe trei fronturi – Liga Naţională, Cupa României şi Liga Europei Centrale - Univ Goldiş ICIM Arad are parte de un program extrem de aglomerat. Dovadă, în acest week-end, fetele pregătite de Jose Araujo au parte de două jocuri în mai puţin de 24 ore, ambele în Sala Sporturilor din oraşul nostru.
BUCUREŞTI. Experienţă interesantă şi inedită pentru Alina Crăciun. Baschetbalista de la Univ Goldiş ICIM Arad, alături de Gabriela Mărginean, Anca Şipoş şi Andreea Haas, a ajuns până în sferturile de finală ale europeanului 3x3 organizat în Piaţa Universităţii.
BUCUREŞTI. România devine, la sfărşitul acestei săptămâni, capitala baschetului european, Piaţa Universităţii din Bucureşti urmând să găzduiască prima ediţie a “3x3 European Championship”.
ARAD. Cu Alina Crăciun (Univ Goldiş ICIM Arad) în lot, reprezentativa de baschet senioare a României poate fi văzută la lucru de arădenii iubitori ai sportului cu mingea la coş, joi, ora 18 şi vineri, ora 11, la Sala Sporturilor, în dubla amicală cu reprezentativa similară a Ungariei.

Local

Pianistă din Curtici, premiată la Timişoara
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I. 1

Local

Eliza are din nou nevoie de noi!
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.

Local

Caloriferele, încălzite săptămâna viitoare?
ARAD. Deşi am avut parte de câteva zile destul de friguroase în această toamnă, caloriferele din casele celor care se încălzesc de la CET au rămas reci până acum.

Advertorial

Black Friday la Carbenta Com Arad! Iarnă mai călduroasă cu modelele Ford Kuga și Ford Puma și discount de pănă la 7250 euro!
Pregătește-te pentru sezonul rece cu un Ford care îți oferă confort, tehnologie și plăcerea de a conduce! De Black Friday, Ford Puma și Ford Kuga vin cu oferte speciale, avantaje care fac diferența și beneficii care îți încălzesc iarna.

Local

Fundația Creștină „Speranța Copiilor” pregătește un centru multifuncțional, în municipiu
Un centru multifuncțional, care va include spații administrative și de locuire în regim intern, este propus pe un teren de peste 7.000 de metri pătrați din municipiul Arad. Investiția aparține Fundației Creștine R.C.E. Speranța Copiilor.

Local

GALERIE FOTO| Peste 300 de exponate spun povestea vinului, la Pâncota
Peste 300 de obiecte care spun povestea cultivării viței de vie și a producerii vinului sunt reunite într-un muzeu inedit, înființat la Pâncota de preotul pensionar Petru Dărău. Colecția, adunată de-a lungul mai multor decenii, poate fi admirată într-o clădire cu o istorie strâns legată de tradiția viticolă a zonei. 2

Local

POLITIC. Falcă: „Vrem o Europă cu distanțe reduse”
Europarlamentarul arădean spune că, odată cu reducerea distanțelor, cresc oportunitățile. 2

ARADON Sport local

Trei medalii de bronz pe salteaua de greco-romane
KANIZSA. Secţia de lupte greco-romane de la CSŞ Gloria Arad a obținut trei medalii de bronz la cea de-a XVII-a ediție a Turneului Internațional Memorial de Lupte „Ferenc Csaba” din Serbia.

România

Eurostat: România a avut și anul trecut cel mai ridicat deficit guvernamental din UE
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.