VALEA JIULUI - Amenzi în valoare de aproximativ jumătate de milliard de lei vechi, aplicate în numai trei ore.
ARAD - Peste 21.000 de arădeni au accesat sistemul on-line de plată a impozitelor locale.
ARAD - Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) din Arad au efectuat controale în sectorul de legume şi fructe, controale care s-au lăsat cu amenzi pentru nerespectarea condiţiilor de igienă, depozitare, şi pentru lipsa documentelor privind originea acestora.
ARAD - Peste 800 de acte administrative au fost emise în legătură cu tot atâtea amenzi la parcare.
ARAD - Lucrările executate în cadrul proiectului finanţat cu fonduri de la BERD au ca efecte secundare reducerea, pe timpul executării reabilitării în zona centrală, numărului de locuri de parcare disponibile cu mai mult de o sută, respectiv, scăderea sumelor încasate de serviciul de parcări din cadrul Primăriei.
România
Tarifele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu realizat de cercetători și experți ai Academiei de Studii Economice (ASE) din București.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a fost audiat vineri în calitate de martor la DNA Iași în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, la solicitarea presei acreditate la Palatul Victoria.
UT Arad
Meciul a fost liniștit, însă utistul Ouaneh a ieșit accidentat. Dolny a marcat în propria poartă.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan consideră că pensiile și salariile din sectorul public ar trebui indexate în 2027, după ce scumpirile din ultimii doi ani au redus puterea de cumpărare. El spune că viitorului Guvern îi va fi greu să mențină veniturile plafonate.
1
Local
Sectorul industrial din judeţul Arad a înregistrat un recul de 19,8% în primele şapte luni ale anului 2026 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, evoluţie marcată de scăderea comenzilor din fabrici şi de reducerea cifrei de afaceri, arată datele centralizate de Direcţia Judeţeană de Statistică în Buletinul Statistic Lunar.
3