aradon.ro Web analytics


Una din cele mai importante investiții în municipiul Arad este pe cale să se realizeze. Este vorba despre o investiție pe o suprafață de teren de 160.000 metri pătrați, în zona Câmpul Liniștii. Deși zona în discuție era pregatită pentru dezvoltare, sensul giratoriu de la intersecția străzii Câmpul Liniștii cu centura ocolitoare a municipiului Arad fiind realizată inițial tocmai în acest scop, datorită crizei economice din anul 2008, investițiile nu au mai putut fi realizate.
Restricțiile de circulație impuse de maghiari la sfârșitul săptămânii trecute dau peste cap traficul camioanelor în punctele de trecere a frontierei din vestul României. Miercuri dimineața la frontiera Vărșand se așteaptă mai bine de 6 ore pe sensul de ieșire din țară, în timp ce la Nădlac II timpul de așteptare este de 5 ore. Poliția de Frontieră Română anunță că a mărit numărul arterelor de control pentru automarfare, pe sensul de ieșire din țară.

Local

Incendiu la muntele de gunoi de lângă CET
Pompierii arădeni intervin, duminică după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului, aflată în apropierea CET.

România

Cluj: Trei tineri au fost reținuți în cazul atacării ambulanței de cei făcuți să creadă că „fură copii”
Trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind acuzați că s-au aflat printre persoanele care au atacat sâmbătă o ambulanță, după o dezinformare pe TikTok.

ARADON Sport local

Avem campioane la volei pe plajă
Şi băieţii de la CS ProVolei Arad au devenit vicecampioni naţionali la Under 16.

ARADON Sport local

Filip Magold, pe podium la turneul de Şah Blitz

ARADON Sport local

Ultimele reglaje în jocuri amicale

Local

Un vis pentru Turnul de Apă
Turnul de Apă din Arad rămâne cu lacătul pe poartă și cu ușa încuiată. Tânăra arhitectă Ada Jianu, însă, îi vede potențialul și ne vorbește despre ce s-ar putea face cu turnul și zona din jurul acestuia. 8

România

Miruță: Opt centimetri câștigați la Cernavodă; cel puțin alte 9 zile pentru Unitatea 2
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.

Mapamond

Construcție impresionantă din Imperiul Roman, scoasă la iveală de nivelul scăzut al Dunării
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.

UT Arad

Mihalcea spune că Padula putea schimba soarta meciului

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.