ARAD. După ce a dat lovitura cu transferul proaspetei campioanei naţionale şi balcanice de cros, Mădălina Florea, CSU Aurel Vlaicu continuă achiziţiile pentru secţia de atletism.
Cinci persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau a intrat într-un autocar.
Un bărbat care circula pe o bicicletă a fost lovit de un autoturism într-o intersecţie din Vlaicu.
Un sirian a încercat să iasă din România, sustrăgându-se de la controlul de frontieră, în timp ce o tânără de 23 de ani, care vroia să ajungă în Italia, s-a legitimat cu un act fals.
În dialog cu Flavius Măduţa despre proiectele pe care USL le pregăteşte pentru cetăţenii Aradului, despre sondaje electorale şi un nou tip de abordare a politicii.
Local
Cele două persoane reținute pentru 24 de ore joi, în urma perchezițiilor din dosarul celor peste 4 milioane de țigări de contrabandă confiscate de polițiști, au fost arestate preventiv vineri.
Local
Pădurile de pe raza județului Arad vor fi administrate de o direcție regională cu sediul la Oradea.
Local
Fostul ministru al Agriculturii și fostul director adjunct al Direcției pentru Agricultură Arad și-au aflat sentința.
Local
Un bărbat de pe strada Șezătorii din Arad, care a vândut de trei ori substanțe interzise unui colaborator al DIICOT-ului, a fost trimis în judecată de Tribunalul Arad.
Mapamond
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel vineri la încetarea imediată a războiului din Iran, au consemnat AFP și dpa.
1
România
Analiza agenției de evaluare financiară Moody's confirmă faptul că România deține o economie stabilă și un grad de dezvoltare care ne oferă o poziție competitivă în regiune, în contextul măsurilor de reducere a deficitului bugetar și de susținere a investițiilor, afirmă ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
1
România
Agenția de evaluare financiară Moody's Ratings a finalizat o analiză periodică a ratingurilor României, inclusiv a ratingului pe termen lung Baa3, cu perspectivă „negativă”, precizând că această perspectivă reflectă riscurile semnificative de implementare legate de programul ambițios de consolidare fiscală al Guvernului de la București.
2