ARAD. Cei care doresc să participe la concursul de titularizare în învățământul preuniversitar din acest an trebuie să se înscrie la Liceul tehnologic de electronică și automatizări (fostul Liceu CFR) până pe 21 mai.
A fost lansată ediția a II-a pentru titlurile de Excelență Crio Vest 2014.
Gyula. Azi după-amiază, a avut loc primul meci din „dubla” amicală dintre reprezentativele feminine Under 17 ale Ungariei și României. La Gyula, gazdele au câștigat cu scorul de 3-1 (2-1), reușita fetelor noastre fiind opera jucătoarei Ambruș.
Arad. Nici vorbă de final de război pe tema pasajelor. Replica de luni a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), cu atac direct la Primăria Arad, a fost urmată marţi de replica primarului Gheorghe Falcă, cu atac direct la Guvern.
ARAD. Raliul Aradului este văzut, în viitor, de către primarul Gheorghe Falcă, ca etapă în Campionatul Mondial de Raliuri, însă doar cu sprijin de la Guvern.
UT Arad
Meciul a fost liniștit, însă utistul Ouaneh a ieșit accidentat. Dolny a marcat în propria poartă.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan consideră că pensiile și salariile din sectorul public ar trebui indexate în 2027, după ce scumpirile din ultimii doi ani au redus puterea de cumpărare. El spune că viitorului Guvern îi va fi greu să mențină veniturile plafonate.
1
Local
Sectorul industrial din judeţul Arad a înregistrat un recul de 19,8% în primele şapte luni ale anului 2026 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, evoluţie marcată de scăderea comenzilor din fabrici şi de reducerea cifrei de afaceri, arată datele centralizate de Direcţia Judeţeană de Statistică în Buletinul Statistic Lunar.
1
Local
La Vărădia de Mureș minima de vineri a fost de 0,4 grade Celsius, iar meteorologii anunță că nopțile vor rămâne la fel de reci.
Local
Săptămâna Carierei, ediția a IV-a: activități de orientare profesională pentru elevii CN Pedagogic „Dimitrie Țichindeal” Arad.
Local
Viitorul și Pecica găzduiesc formații de play-off. Sântana merge pe terenul tinerilor de la CSU.