ARAD. Câţiva dintre arădenii care, acum doi ani, au protestat, în faţa palatului Administrativ, împotriva lui Traian Băsescu, au redactat un apel în care cer încetarea scandalului în USL.
ARAD. Bogdan Boca, preşedintele TNL Arad, a anunţat că Delegația Permanentă a Tineretului Naţional Liberal, reunită la sfârşitul săptămânii trecute la Bucureşti, a adoptat Rezoluția „Respectului pentru cetățenii României”, ca urmare a analizei evenimentelor care au loc în ultima perioadă pe scena politică din țară.
ARAD. Aproape 200 de copii au venit la concursul organizat de Galleria Arad şi Şah Club Vados, o nouă ediție a concursului de șah pentru clasele I-VIII, Cupa Galleria la șah, stabilind un nou record de participare. S-au desfășurat cinci turnee, câte unul pentru fiecare clasă de la ciclul primar și un turneu deschis elevilor din clasele V-VIII și pentru copiii care au un nivel mai avansat în pregătire. Au fost acordate premii primilor trei clasați baieți și primelor trei fete la fiecare secțiune.
A venit rândul lui Edmond Misăraş, zis „Edy Naposim”, să fie eliberat, după ceilalţi „locotenenţi” ai lui Uţu Rohozneanu.
Degeaba ne mirăm noi că românii preferă să sărbătorească Sfântul Valentin în loc de Dragobete. Mi se pare absolut normal, pentru că Valentinul este un sfânt, are oarecare putere, pe când Dragobetele nici măcar nu e un personaj, ci un obicei. Adicătelea, dacă ar fi fost şi el vreun sfânt, Antonescu nu ar fi dat fuguţa la Viana, pentru nuş’ce problem, ci, sub vraja Dragobetelui, ar mers trap la Palatul Victoria să se pupe cu Ponta.
Local
Organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad, Bursa Muncii a fost dedicată absolvenților dar ofertele de muncă au fost pentru toți cei interesați.
Advertorial
Ceea ce a început pe 30 septembrie 2026 ca una dintre cele mai neobișnuite lansări ale unui proiect românesc ajunge în această seară la final. După zece zile de indicii, imagini, căutări și implicarea comunității din social media, STOLN va fi lansat oficial astăzi, la ora 20:00. Iar misterul „echipei furate” va fi, în sfârșit, elucidat.
România
Programul Geologic Naţional, prin care România ar trebui să cerceteze şi să evalueze resursele minerale pe care le are, a fost deblocat după opt ani în care a rămas doar pe hârtie, a anunţat ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, într-o postare publicată, vineri, pe pagina sa de socializare.
Local
În timp ce cetăţenii se gândesc la pericolul căderii necontrolate pe blocurile în care locuiesc, Primăria susţine că pericolul nu e iminent.
1
România
România ar fi putut avea deja un Guvern cu puteri depline, capabil să schimbe direcția economică a țării, dacă refacerea unei majorități stabile ar fi fost pusă înaintea calculelor politice și electorale, susține președintele PSD, Sorin Grindeanu.
România
Platforma TollRo înregistrează disfuncționalități temporare iar până la remedierea acestora CNAIR nu va aplica sancțiuni pentru utilizatorii care nu au putut achiziționa taxa, a anunțat, vineri, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Mapamond
Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, a câștigat vineri Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026, „pentru eforturile sale de a promova pacea și dreptul internațional”, a anunțat Comitetul Nobel norvegian pe site-ul său.