Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad organizează ample manifestări științifice și culturale dedicate aniversării a 95 de ani de la Marea Unire (1918-2013)
ARAD. Spre deosebire de alţi parlamentari liberali, care au criticat vehement intenţia premierului Victor Ponta de a-l numi pe Mircea Geoană înalt reprezentant al Guvernului, senatorul Ioan Cristina, liderul PNL Arad, crede că nu este cazul unei atitudini radicale împotriva acestuia.
Organizaţia Municipală a Femeilor Liberale Arad şi-a ales noua conducere . În funcţia de preşedinte a fost aleasă Loredana Rus.
ARAD. Trei unităţi şcolare din judeţul Arad au primit un Premiu de Excelenţă din partea Consorţiului Regional pentru Învăţământ şi Ocupare CRIO Vest.
ARAD. „Chiar dacă greva generală (anunţată pentru joi, 28 noiembrie-n.r.) a fost suspendată, conflictul nu s-a închis” - atenţionează Delia Bonca, lider al Sindicatului Sanitas din Arad. Ea s-a aflat, ieri, la Bucureşti şi a participat alături de colegii săi din Biroul Executiv al Federaţiei Sanitas, la negocierile care au avut loc la Ministerul Sănătăţii.
Local
Europarlamentarul arădean spune că România are nevoie de investiții în infrastructură și în oameni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că micile detalii au făcut diferența în meciul de la Mioveni.
2
UT Arad
Istoria s-a repetat: atacantul UTA-ei a decis meciul cu FC Argeș, precum la ultima deplasare cu argeșenii.
Local
Toți cei patru agresori au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind obligați să poarte brățări electronice.
1
Local
Un bărbat din Arad care a amenințat că se sinucide a fost căutat de jandarmi și, când a fost găsit, asupra lui au fost descoperite droguri.
Local
Un proiect de lege care a trecut de votul Senatului propune sancțiuni pentru birocrația inutilă și stufoasă cerută de instituții.
Local
VINGA. Un polițist aflat în timpul liber a recuperat un cărucior pentru bebeluși care a fost furat din fața unui magazin din Arad.
1
România
Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimțite asupra somnului, digestiei și metabolismului, atrage atenția medicul Beatrice Mahler.
1
UT Arad
Gazdele nu au câștigat de opt etape, în care au obținut doar trei remize. Scoate UTA ceva din acest meci?