ARAD. Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Arad au ieșit la „vânătoare” în perioada minivacanței de Rusalii, aplicând aproape 500 de sancțiuni contravenționale la regimul circulației rutiere.
ARAD. Pentru că ziua de 26 iunie 2013 a fost declarată prin Hotărâre de Guvern zi de doliu naţional în memoria persoanelor decedate în tragicul accident de circulaţie din Muntenegru, ceremonialul organizat cu ocazia „Zilei drapelului naţional” va fi adaptat în mod corespunzător, transmite Instituţia Prefectului.
Amendamentul Iordache prevede eliminarea interceptărilor telefonice legate de corupţie din mandatul pe siguranţă naţională.
Cel mai probabil, Adrian Marțian nu a concretizat niciun transfer deoarece FC Argeș și FC Bihor cer bani pe jucători.
Galleria Arad va găzdui sâmbătă, 29 iunie, primul concert al trupei Mandinga din anul 2013 în orașul nostru. Arădenii sunt așteptați în număr cât mai mare, intrarea urmând să fie liberă.
România
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, afirmă că libertatea presei „nu ar trebui să depindă de cât de confortabile sunt întrebările”, în contextul în care președintele Nicușor Dan a anunțat că a dispus interzicerea prezenței unui jurnalist la conferințele sale de presă.
Local
Zeci de baze de deszăpezire, zeci de utilaje și mii de tone de material antiderapant sunt deja pregătite.
Local
Au ajuns echipamentele medicale care vor fi folosite pentru tratamentul bolnavilor de cancer din Arad.
Local
Beneficiind de o finanţare europeană de peste 16 milioane de lei, proiectul reunește mediul academic, clinic și industrial.
Local
Peste 100 de articole vestimentare, purtând însemnele unor mărci cunoscute, au fost descoperite de polițiștii de frontieră arădeni într-un autoturism condus de un tânăr bulgar.
ARADON Sport local
ARAD. Un nou weekend plin de competiții, medalii, emoții și satisfacții pentru marea familie CS Universitatea Arad – CS Podgoria Ghioroc.