„M-a ţinut de vorbă două ore ca să nu mă duc să-l caut pe Abel”. Declaraţiile soţiei lui Abel Apostol pentru Aradon şi Jurnal Arădean.
ARAD. Judecătorii arădeni sunt puși în fața unui proces delicat: aceștia vor judeca un dosar strămutat de la Sibiu, care se referă la o licitație care pare a fi trucată. Remus Ivanciuc este un tinerel de 26 de ani care lucrează pe brânci de pe la 16 ani. Domeniul pe care l-a învățat și, ulterior, a investit în el, este turismul.
ARAD. Nu vor doar să asiste la discuțiile și deciziile luate în Consiliile de Administrație ale școlilor, ci vor să și voteze. Consiliul Judeţean al Elevilor Arad a organizat săptămâna trecută o dezbatere pe tema obţinerii dreptului de vot al reprezentantului elevilor în cadrul Consiliului de Administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar.
Un crater de 2,5 metri adâncime a devenit un pericol pentru cei de pe strada Obedenaru. Raportul poliţiei neagă evidenţele.
ARAD. Ședința extraordinară a Consiliului Județean Arad (CJA) care a avut loc joi a marcat și primul pas concret pentru modernizarea drumurilor Arad-Șiria și Arad-Felnac-Secusigiu.
România
Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunțat joi seara, 12 noiembrie că măsurile luate pentru a remedia o întrerupere globală a serviciului de mesagerie Outlook nu au funcționat conform așteptărilor și caută soluții alternative pentru a reveni la o funcționare normală, transmite AFP.
Advertorial
Oradea atrage tot mai mulți vizitatori prin arhitectura sa spectaculoasă, centrul istoric plin de viață și atmosfera care îmbină farmecul unui oraș elegant cu ritmul relaxat al unei escapade de weekend. Pentru cei care își doresc să descopere orașul și să se bucure, în același timp, de o experiență de cazare aparte, ARIS Boutique Hotel & SPA este o invitație la confort, relaxare și ospitalitate autentică.
Mapamond
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Președintele rus, Vladimir Putin, le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.
România
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat joi că a virat, în luna noiembrie, subvenții de la bugetul de stat în valoare totală de 17.702.785 de lei către opt formațiuni politice.
3
Mapamond
Bilanțul prăbușirii unei clădiri de apartamente miercuri la New York, lângă un șantier din vecinătate în cartierul Brooklyn, a crescut la opt morți, a anunțat primarul Zohran Mamdani, citat de Reuters.