Apateu. În ciuda pagubelor produse de inundaţii în Apateu (unde au fost afectate 100 de gospodării, 430 ha păşune şi 200 ha teren agricol), aprovizionarea cu apă a locuitorilor comunei nu are de suferit.
Arad. Şi Nădab a fost afectată de inundaţii. „Au fost inspectate zonele periferice joase din localitate, constatându-se inundarea cu apă meteorică a grădinilor şi gospodăriilor de pe strada Zărandului.
ARAD. Conferinţa Judeţeană de alegeri a PNL Arad a fost fixată, de comun acord cu secretarul general al PNL, Eduard Helvig, pe data de 29 iunie.Adică, de ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
ARAD. Ajunşi la limita răbdării, arădenii care locuiesc în zona Felnac au iniţiat o petiţie online prin care speră să adune suficiente semnături şi să îi sensibilizeze pe cei în drept pentru a le asfalta drumul judeţean.
ARAD. Acţiune de amploare demarată la Arad. Aproximativ 200 de poliţiştii arădeni au luat la verificat toate localurile în care sunt amplasate jocuri de noroc de tip slot machine – cunoscute şi sub denumirea de „păcănele”.
Local
Au consumat lactate cumpărate din parcarea unui hipermarket și au ajuns la Spital. ANSVSA a transmis că activitatea unității a fost suspendată și s-au aplicat sancțiuni de 33 de mii de lei.
Local
Lună de lună Aradul marchează un spor natural negativ, declinul demografic fiind confirmat și la nivel național.
Local
După aproximativ două decenii în care a rămas închis publicului, Cinematograful Studio din Palatul Bohuș poate fi vizitat astăzi, 14 noiembrie, între orele 16:00 și 22:00. Accesul este gratuit, în cadrul expoziției „Studio În Așteptare”.
Local
Aproape patru kilograme de canabis și 200 de grame de cocaină au fost ridicate de polițiști în urma unor percheziții în Timiș și Arad. Doi bărbați, de 42 și 58 de ani, acuzați de trafic de droguri, au fost arestați preventiv.
1
UT Arad
În ultimele zile mass-media centrală a insistat pe modificările din structura de conducere a clubului UTA. S-au vehiculat chiar și sume de bani care ar fi intrat în contul clubului arădean, totul pentru ca fondul de investiții, al cărui reprezentant este Tudor Guțilă, să preia conducerea grupării „roș-albe”. Omul care a pus bazele proiectului „Bătrâna Doamnă”, Alexandru Meszar, a adus clarificări cu privire la situația existentă în acest moment.
7
România
România a obținut, vineri, o nouă soluție favorabilă și definitivă în dosarul arbitral internațional ICSID nr. ARB/15/31, în contextul în care Comitetul ad-hoc constituit pentru soluționarea acțiunii în anulare formulate de Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) Ltd. a respins în totalitate cererea reclamanților, menținând integral hotărârea arbitrală pronunțată în 8 martie 2024, informează Ministerul Finanțelor într-un comunicat remis AGERPRES.
Local
Autovehiculele fără stăpân sau abandonate sunt scoase la licitația care se va desfășura pe 23 noiembrie.