PORTO. Baschetbalista arădeană Anda Boltașu (21 ani și 1,85 metri) a părăsit în această toamnă Liga Națională feminină, unde a evoluat pentru Olimpia Brașov, pentru a îmbrăca tricoul echipei JuveMaia din a doua ligă portugheză, pentru care a mai evoluat în sezonul 2012-2013.
SALONTA. Sensei Lavinia Moraru şi ai săi sportivi de la Bushido Vladimirescu nu se dezmint.
ARAD. În această duminică, pe 9 noiembrie, alergătorii arădeni Roland Unterweger și Dacian Todincă vor alerga cea mai frumoasă și cea mai emoționantă dintre cursele de lungă distanță: Maratonul de la Atena.
ARAD. 24 noiembrie este data la care va debuta faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la baschet, ciclul gimnazial.
Compania arădeană de Teatru Maghiar va prezenta sâmbătă, la Bucureşti, spectacolul Sex, drugs, gods&rock n roll.
Local
PÂNCOTA. 1230 de elevi – 1230 de arbori plantați! Sub acest generic, duminică, pe Dealul Măderatului, a avut loc o acţiune de împădurire.
Evenimente
Cu ocazia împlinirii a 176 de ani e la înființarea Jandarmeriei Române, inspectoratul arădean organizează Ziua Porților Deschise, pe 2 aprilie.
Local
Primarul Călin Bibarţ a anunţat că propune acest tarif pentru a face transportul public accesibil pentru toți cetățenii.
2
ARADON Sport local
CLUJ-NAPOCA. Ultimul turneu din faza a doua a Campionatului Național de Baschet Under 13 a adus echipei CSȘ Gloria FCC UAV Arad mult dorita calificare la turneul semifinal.
Local
În așteptarea unor modificări legislative care ar trebui să apară în următoarea perioadă, angajatorii arădeni au dezbătut probleme cele mai stringente cu reprezentanții ITM și IGI.